EXCLUSIV „Criticile lui Gigi Becali te pun într-o situație urâtă, te vede o țară întreagă” » Stoperul Mihai Bălașa, interviu nefardat pentru GSP: „Hagi este total diferit! Sper să mai joc 8 ani”

La aproape 30 de ani, pe care îi va împlini la mijlocul lunii ianuarie, Mihai Bălașa a bifat mai multe borne importante. Are 6 trofee în palmares, a adunat 8 selecții pentru naționala României, a jucat în cupele europene și a trăit experiența de a evolua peste hotare.

Întors sub comanda lui Gică Hagi după 11 ani, se declară mulțumit de ceea ce a realizat în carieră, dar mai are două ținte pe care speră să le atingă până la retragerea de pe gazon.

„Am câștigat cam tot ce se putea la nivelul la care sunt. Îmi lipsește doar un titlu de campion. Dacă se va întâmpla asta, chiar aș fi cu totul împlinit. Și ar mai fi grupele Ligii Campionilor, pentru că, în rest, am jucat în cupele europene”, spune fundașul de la Farul Constanța.

FARUL

„Tata era navigator, la antrenamente mă ducea bunica” » Omul din poarta „Regelui” își spune povestea pentru GSP.RO: „Am avut concurență puternică, dar nu mi-a fost niciodată frică”

Mihai Bălașa a luat-o pe urmele tatălui său

Pasiunea pentru fotbal i-a fost transmisă chiar de tatăl său, Cristian Bălașa, fost jucător la Chindia Târgoviște, FC Argeș și Farul Constanța, cu peste 200 de meciuri în prima ligă.

„Îmi aduc aminte că mergeam cu el la antrenamente, chiar dacă eram foarte mic, și mă jucam tot timpul cu mingea. A văzut că-mi place, așa că am început fotbalul la Chindia, cu domnul Becheanu”, povestește actualul fundaș.

Care dezvăluie că și-a început aventura în fotbal în ofensivă: „Am fost atacant sau mijlocaș până pe la 13 ani. Am jucat vreo două meciuri la Divizia D, cu seniorii, iar antrenorul s-a gândit că pot să dau randament mai bun ca fundaș. Eram deja bine dezvoltat la vârsta aceea

„Când ceilalți copii erau în vacanță și se trezeau când voiau, eu eram pe la antrenamente sau în cantonamente. Cât am fost la Târgoviște, stăteam mai mult cu bunicii și mergeam singur la antrenamente, pentru că tata juca în acea perioada la Chiajna. După școală, treceam pe acasă, mâncam repede și plecam cu autobuzul la antrenament. Făceam vreo jumătate de oră și nu conta dacă ploua sau ningea, nu lipseam niciodată”, își amintește Mihai.

Chindia, Chiajna și apoi la Academia lui Hagi

A plecat de la Târgoviște pe vremea când primea buletinul și a făcut un scurt popas la Chiajna, unde a mai jucat o perioadă ca mijlocaș dreaptă, apoi a fost retras pe același flanc, ca fundaș. Momentul venirii la Academia Hagi a însemnat și mutarea sa în centrul defensivei, acolo unde a rămas și la seniori.

„Am învățat multe, mai ales că eram la vârsta la care asimilezi rapid. M-am dezvoltat și tactic, și fizic. Și, pe lângă faptul că am câștigat trofee, am crescut într-un mediu sănătos. Am beneficiat de tot ce am avut nevoie, de condiții extraordinare. Nu ai cum să nu crești frumos”, povestește internaționalul tricolor.

Debutul în prima ligă a venit devreme, când nici măcar nu ajunsese la vârsta majoratului și s-a impus rapid în formula de start. După un singur sezon la seniori, a fost ochit de un nume imens din fotbalul european și s-a mutat în capitala Italiei.

500 de mii de euroeste cota de piață a lui Mihai Bălașa, fundașul central ce mai are contract cu Farul până în vara lui 2027

INTERVIU EXCLUSIV. Mihai Bălașa: „Când vezi cât de mult suflet pune Hagi, este normal să-ți dorești și tu să câștigi și să fii numărul 1”

- Mihai, la doar 18 ani, ai plecat în Italia, la AS Roma. Cum a fost?
- Chiar dacă aveam deja un sezon în spate în prima ligă din România, am simțit diferența destul de puternic. Spre exemplu, jucam la Primavera, unde deplasările se făceau cu avionul, iar în staff erau vreo 8 persoane. Unii dintre jucători aveau de la acea vârstă contracte cu mari firme de echipament sportiv. Am fost coleg cu fotbaliști care au făcut apoi pasul către Seria A, Lorenzo Pellegrini, Luca Mazzitelli, Daniele Verde. Mai venea și Alessio Romagnoli, atunci când nu erau oprit în lotul echipei mari.

- Cum era nivelul față de prima ligă din România?
- Diferență mare! Totuși, jucam la Primavera, eram copii, chiar dacă aveau voie să intre și câțiva peste 18 ani. Nivelul era mai jos față de prima ligă de la noi. Condițiile, ca infrastructură, nu se deosebeau prea mult, pentru că și la Academia Hagi erau terenuri bune, sală de forță, facilități pentru recuperare.

„Nouă românilor ne lipsesc personalitatea și curajul!”

- Se vorbește despre problemele de adaptare ale fotbaliștilor români peste hotare. Ai simțit că ai fost privit altfel acolo?
- Nu neapărat, dar, fiind străin, trebuie să muncești mai mult decât cei de-ai casei. Dar cred că nouă ne lipsesc personalitatea și curajul. Foarte mulți antrenori de la juniori te ceartă, urlă la tine, nu te lasă să iei tu anumite decizii în teren. Îi interesează doar să câștige, nu cum joacă unul sau altul. Și, din această cauză, cred că apar problemele. În străinătate, la acea vârstă, se pune accentul mai mult pe progres, atât ca om, cât și ca fotbalist.

- Ai fost titular în Serie B, dar nu ai făcut saltul către Serie A. Regreți?
- Am jucat vreo 2 ani la Crotone, am și promovat, dar eram împrumutat de la Roma și nu s-a ajuns la un acord să continui. Mi-a părut rău, pentru că pusesem și eu umărul la această performanță și îmi doream să rămân și în Serie A, dar au fost și alte lucruri la mijloc. Poate dacă mi-ar fi dat o șansă și la Roma, lucrurile ar fi fost altfel.

- Dar...
- După primul an de împrumut, am făcut pregătirea de vară cu ei și aș fi putut să rămân. Dar, cu vreo două săptămâni înainte de startul sezonului, antrenorul Rudi Garcia mi-a spus că ar fi bine să plec din nou împrumut ca să joc mai mult. A fost un sfat, iar alegerea mi-a aparținut. Dacă rămâneam, făceam parte din lot, dar nu cred că prindeam echipa. Aveam 19 ani și îmi doream să joc.

„Și antrenorul te ceartă la ședință, nu la televizor, să vadă o țară întreagă”

- Ai simțit că ai făcut un pas în spate când te-a întors în România?
- Nu, de ce? Până la urmă am venit din Serie B la o echipă cu nume, care se lupta la câștigarea campionatului și juca în cupele europene. Am vorbit cu MM Stoica, el m-a vrut prima oară și i-a spus lui Reghe despre mine. Abia spre finalul negocierilor am vorbit și cu nea Gigi.

- Și cum a fost discuția?
- Mi-a zis că vrea să vin acolo și că are încredere în mine. În rest, nu prea am interacționat, mai venea din când în când pe la echipă. Nu am apucat să-l cunosc bine, dar este de apreciat pentru ceea ce face pentru fotbalul românesc, chiar dacă iese și cu criticile.

- Este greu când vezi că te critică la televizor?
- Nu neapărat pentru tine, personal, dar te pune într-o situație urâtă față de cei care te cunosc. Dacă ar fi fost doar de față cu ceilalți jucători, nu era o problemă. Dar, la televizor, este altceva.

- Continuă.
- În plus, cred că acest lucru lucrează în subconștientul tău, ai o oarecare teamă să nu greșești. Dar asta se întâmplă doar dacă te critică 4-5 meciuri la rând, nu o dată la 10 etape. Și antrenorul face același lucru dacă greșești meci de meci, dar te ceartă la ședință, nu la televizor, să vadă o țară întreagă.

- Nu ai avut noroc de trofee cu FCSB.
- Nu, am terminat doar pe locul 2, mereu la mică distanță de prima clasată. O dată chiar la egalitate cu Viitorul și, de vreo două ori la rând, la un punct în spatele celor de la CFR Cluj. Nu cred că a fost vorba de presiune, dar noi încercam să jucăm fotbal față de CFR, de exemplu, care la 1-0 se închidea și omora meciul. Noi atacam în continuare, ca să mai dăm goluri.

„La Craiova cred că acolo a fost o nedreptate! Nu poți face asta...”

- La finalul perioadei de la FCSB, aveai cea mai mare cotă de transfer și ai ales să pleci la Craiova. De ce nu peste hotare?
- Am avut oferte, dar cei de la Craiova au fost primii care m-au contactat. Chiar dacă impresarul pe care-l aveam atunci mi-a spus să mai aștept puțin, pentru că s-ar putea să am ceva din Turcia, am mers în Bănie. Am ales să am continuitate și să joc tot la o echipă care se lupta la titlul de campioană.

- Două trofee, dar din nou ai ratat la mustață șansa de a deveni campion.
- Cred că acolo a fost o nedreptate! Nu poți să vii cu trei zile și câteva ore înainte de meci și să anunți că se joacă o finală. Mai ales că noi nu jucaserăm cu o etapă înainte, când ar fi trebuit să întâlnim pe Astra. Dacă îmi amintesc bine, o victorie în acel meci ar fi făcut să ne ajungă și un egal în ultima etapă, cu CFR. Ei erau mult mai experimentați, jucaseră multe meciuri cu miză și acolo s-a făcut diferența. Dar cel mai important, nu am avut suporteri lângă noi. Dacă s-ar fi jucat cu tribunele pline, cred că altul era rezultatul.

- Apoi ai mers la o echipă teoretic mai mică, Sepsi Sfântu Gheorghe, dar unde ai câștigat patru trofee.
- Nu m-am gândit niciun moment că aș face un pas înapoi. Condiții excelente, suporteri care mereu cântau, chiar dacă mai puțini, și nu puneau presiune. Am preferat să merg într-un loc în care știam că sunt dorit și că o să mă simt bine. Am câștigat trofee, am jucam în Europa și am fost la un pas de grupele Conference League.

- Primisei și atunci ofertă să revii sub comanda lui Gică Hagi și până la urmă te-ai întors acasă.
- Într-adevăr, a fost și atunci o oportunitate să revin la Constanța, dar nu a fost să fie. S-a întâmplat în această vară, după 11 ani.

„E o responsabilitate pentru că jucai pentru Hagi, era numele lui în joc și nu voiai să te faci de râs”

- De data aceasta, ești unul dintre veteranii din vestiar, de la Farul.
- Unii dintre colegi nici nu erau la școală când eu am plecat de aici. Chiar mă uitam că sunt printre cei mai în vârstă din lot, la nici 30 de ani. Nu-i ușor să-ți menții pasiunea după atâția ani, mai ales că acum am familie și trebuie să mă împart, dar până la urmă este ceea ce am ales să fac și îmi place. Cât timp mă duc picioarele, continui să lupt. Nu este nici ușor la antrenamente cu Mister, însă te pune pe picioare din toate punctele de vedere. Înainte să plec, îl prinsesem doar din postura de patron.

- Care este diferența cu care îl privești acum față de momentul când erai doar un copil?
- Și atunci simțeai o responsabilitate pentru că jucai pentru Hagi, era numele lui în joc și nu voiai să te faci de râs. Doar că am trecut la altă relație, de la cea dintre jucător și patron, la cea dintre jucător și antrenor. Ultima este mai apropiată, ne vedem zi de zi. Nu este diferită față de cea cu alți antrenori, pentru că indiferent pe cine ai în față, trebuie să îl respecți și să asculți ce spune. Pe urmă vine cealaltă parte, cu cine a fost și cine este.

- Cum este omul Hagi față de antrenorul pe care îl vedem agitat la marginea terenului în timpul meciurilor?
- Total diferit. Ca și la noi, jucătorii, care suntem altfel pe teren, unde ne enervăm și mai spunem câte ceva sau facem unele gesturi. În timpul liber este liniștit, mai glumește noi. Când vezi cât de mult suflet pune, este normal să-ți dorești și tu să câștigi și să fii numărul 1.

- Care a fost cel mai important sfat pe care ți l-a dat?
- Au fost multe, dar pe primul loc este să mă bucur de ceea ce fac. Când nu mai ai plăcerea fotbalului, nu mai are rost să joci. Iar eu sper să mai joc vreo 7-8 ani, apoi nu știu ce voi face. M-ar tenta cariera de antrenor, dar nu știu dacă am răbdarea necesară.

Cel mai mare bonus la FCSB

Chiar dacă nu se numără printre cei mai bine plătiți jucători din Superligă, Mihai Bălașa spune că a reușit să-și asigure un confort financiar după cele 12 sezoane petrecute la cel mai înalt.

“Am avut noroc că am jucat la echipe unde nu au existat probleme financiare, s-a respectat mereu ceea ce scria în contract. Cel mai mare bonus pe care l-am încasat vreodată a fost când m-am calificat cu FCSB în grupele Europa League. Nu o să spun suma, dar puteam să-mi cumpăr câteva mașini. Financiar, cred că mi-am asigurat viitorul, dar nu pot spune că sunt bogat”, explică Mihai.

Nu renunță la echipa națională!

Debutant la echipa națională pe 8 octombrie 2017, într-un meci cu Danemarca din preliminariile Campionatului Mondial, sub comanda lui Cosmin Contra, Mihai Bălașa are doar 8 selecții.

Ultima a venit în urmă cu patru ani, dar jucătorul de la Farul Constanța nu a renunțat la ideea de a mai îmbrăca tricoul reprezentativei tricolore.

“Poate au fost momente când meritam la națională, pentru că jucam meci de meci la Sepsi și câștigasem trofee, iar alții erau rezerve la echipele lor. Dar, până la urmă, acesta este fotbalul, sunt alegerile antrenorilor și trebuie să le respecți. Nu pot decât să te întărească și să te facă să-ți dorești și mai mult. Cred că fotbalul românesc este în creștere. A demonstrat asta echipa națională în vară, la Euro, dar și pe urmă, în Liga Națiunilor, unde a câștigat toate meciurile. S-a văzut și cu FCSB în Europa League, pentru că a învins campioana Greciei și liderul din Danemarca”, a spus internaționalul.

Formula 1, peste fotbal

Fundașul formației pregătite de Gică Hagi își petrece momentele libere alături de soția și fetița sa în vârstă de 5 ani, dar dezvăluie că are o pasiune aparte pentru un alt sport.

„Nu am prea mult timp liber, așa că de cele mai multe ori prefer să stau cu familia. Mă mai relaxez jucând tenis de câmp sau mergând la carting. Îmi place să mă uit la Formula 1 și pilotul meu favorit este Max Verstappen. Prefer să urmăresc cursele decât să mă uit la un meci de fotbal, dacă am de ales”, mărturisește Mihai.