Articol de Maria Olteanu - Publicat luni, 30 decembrie 2024 15:08 / Actualizat luni, 30 decembrie 2024 15:08
Dan Petrescu (57 de ani) nu a mai așteptat finalul de an, pentru a începe reconstrucția lotului în vederea celei de-a doua părți a sezonului, iar Ioan Varga a anunțat primele mutări. Vasile Mogoș (32 de ani) este cel dintâi jucător care o părăsește pe CFR Cluj în această pauză de iarnă. Alături de el, alți doi fotbaliști de la echipa din Gruia vor pleca.
Așa cum se scrisese încă de săptămâna trecută, antrenorul a decis să nu mai conteze pe serviciile fundașului cu meciuri în naționala României, care a jucat ultimul meci din 2024 în victoria de pe teren propriu cu Oțelul Galați, scor 3-2.
Pe lângă Mogos, Kresic și Michael pleacă și ei de la CFR Cluj.
Trei jucători, OUT de la CFR Cluj
Potrivit Digi Sport, Ioan Varga, patronul clujenilor, a confirmat că lui Mogoș i-a fost reziliat contractul.
Conform acestuia, încetarea colaborării a venit ca urmare a unor acte de indisciplină din partea jucătorului. „Da, am luat decizia să ne despărțim. Este mai bine așa pentru toată lumea. Au fost niște acte de indisciplină și împreună am hotărât să încheiem contractul”, a spus Varga, pentru sursa citată mai sus.
Mogoș a bifat 15 meciuri în acest sezon pentru clujeni, reușind un assist. Este cotat de site-ul de specialitate Transfermarkt la 800.000 de euro.
A fost prezentat de ardeleni în vara lui 2023. Născut la Vaslui, Vasile Mogoș evoluase doar în Italia, în Serie B și Serie C. Printre echipele la care a jucat se numără Reggiana, Ascoli, Cremonese, Chievo sau Crotone.
Mogoș a jucat și la echipa națională, bifând 38 de minute la înfrângerea 0-3 cu Olanda, din optimi. Ulterior, nu a mai fost convocat la lot de noul selecționer, Mircea Lucescu.
CFR Cluj reziliază contractele în ultimele zile din 2024
Pe lângă acesta, alți doi jucători se despart și ei de gruparea clujeană. „Trei jucători sunt deja plecați de la CFR Cluj. De Mogoș am mai vorbit că va pleca, acum tocmai i-am semnat lui Michael transferul la o formație din Israel, iar Kresic este și el pe listă.
Mai ales că și el vrea să plece. Deci ne despărțim de cei trei, care nu mai fac parte din planurile noastre”, a mai spus Varga, pentru Fanatik.
Pe lângă aceștia, pe „lista neagră” a CFR-ului se pare că s-ar mai afla și Andrei Artean, care nu mai intră în calculele antrenorului.