Articol de Ionuţ Iordache, Sergiu Alexandru - Publicat marti, 07 ianuarie 2025 13:05 / Actualizat marti, 07 ianuarie 2025 13:07
După aproape 3 ani, războiul din Ucraina, început de Rusia, pare departe de a se încheia. Soldații ucraineni încă rezistă în fața trupelor lui Vladimir Putin și nu au de gând să renunțe. Despre situația tensionată din țara vecină a vorbit și Dmytro Pospelov, fundașul Unirii Slobozia.
Ajuns în România în vara lui 2023, apărătorul ucrainean de 33 de ani e apăsat de conflictul din țara natală. Mai ales că tatăl lui a rămas acolo, în Odessa. Din Antalya, Pospelov a vorbit cu Gazeta Sporturilor despre războiul din Ucraina și despre cum ține legătura cu familia rămasă acolo.
VIDEO. Dmytro Pospelov, fundașul ucrainean al Unirii Slobozia, despre războiul din țara vecină: „E groaznic. Tatăl meu locuiește la Odessa”
- Aș vrea să vorbim și despre un subiect delicat, războiul din Ucraina. Știu că ai familia acolo.
- Tatăl meu e în Ucraina, în Odessa. Mama e în Lituania, sora în Germania, soția e cu mine. Doar tatăl e acolo. Situația e una delicată, nimeni nu știe când se va termina războiul.
- Cât de des vorbești cu tatăl tău? E greu să vorbiți?
-Vorbim aproape în fiecare zi. Uneori, e liniște. Alteori Rusia mai trimite rachete sau drone. În toată țară e o senzație ciudată. Nu e confortabil.
- Îmi imaginez că nu vrea să te sperie.
- Uite, acum 6 luni l-am sunat într-o dimineață. Pentru că am citit că o rachetă a lovit o clădire nu foarte departe de unde se află el. La un kilometru. E o situație teribilă. Războiul e groaznic.
- Cum e pentru tine? Te poți concentra la fotbal?
- Acum e bine. Am jucat în Ucraina când deja începuse războiul. Știu situația. Iar Odessa e departe de front. Acolo oamenii trăiesc cât de cât normal.
- Ai încercat să-l convingi să plece?
- Are 64 de ani, se simte confortabil acolo. Nu vrea să se mute. Trăiește acolo. A venit de câteva ori la Slobozia, îi place România. Acum situația e OK.
- Aș vrea să-ți pun o întrebare mai dificilă. Ce ai simți sau ce ai spune dacă te-ai întâlni cu Vladimir Putin?
- Nu știu... Cred că înțelege că a fost o mare greșeală că a început acest război. Au murit foarte mulți oameni. E rău și pentru Rusia.
- Iar ucrainenii au arătat că pot lupta, că îi pot face față.
- Când a început războiul, am citit că a spus că va dura 3 zile. Maximum o săptămână. Se vor face 3 ani, iar Ucraina rezistă.
În primul rând, pentru 2025 îmi doresc să se termine războiul din Ucraina. Asta e cel mai important.
- Dmytro Pospelov