Marian Ursescu
A fost șeful departamentului ”Sporturi” la GSP până în septembrie 2021, când a părăsit Gazeta Sporturilor.
*****
Licențiat în Finanțe Bănci, a fost atras de presă încă de la 18 ani, lucrând în orașul natal, Rm. Vâlcea, la ziarele Curierul de Vâlcea și Viața Vâlcii, în televiziune, la TV Etalon, sau la radio - Radio Metronom. A ajuns la ProSport în septembrie 2000, iar din 2003 e la Gazeta Sporturilor, până în 2021.
A fost șeful secției “Sporturi”, Citește mai mult...
specializat pe handbal, dar urmărește atent și canotajul, boxul sau voleiul. De altfel, a practicat doi ani de volei la Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân” din Rm. Vâlcea.
A fost prezent la trei ediții ale Jocurilor Olimpice (Beijing 2008, Londra 2012 și Rio de Janeiro 2016), dar și la 8 turnee finale de Campionat European și 7 de Campionat Mondial la handbal feminin. A transmis corespondențe de la meciurile de titlu mondial ale lui Leonard Doroftei în America. A fost prezent la Europeanul de box Perm 2003, Mondialul de canotaj Amsterdam 2014, dar și la Cupa Mondială de rugby, Anglia 2015.
Rostov Don a caștigat Supercupa Rusiei » Motivul pentru care Per Johansson nu a ajuns la meci
Rostov Don, campioana Rusiei, a trecut la pas de CSKA Moscova, 27-20. Doua jucatoare ale echipei s-au retras. Una dintre ele a jucat și in Romania, la Oltchim Rm. Valcea. Rostov Don, adversara lui CSM București in grupa A a Ligii Campionilor, [...]
CSM București s-a calificat in semifinalele Cupei Romaniei dupa ce a invins Slatina la 17 goluri diferența!
Dupa 175 de zile fara handbal, CSM București și CSM Slatina (34-17) au jucat joi seara in Sala Polivalenta din Capitala. A fost distracție pentru Neagu și compania. Pe 11 martie se jucase ultimul meci de handbal feminin in Romania. CSM [...]
175 de zile fara handbal! Așteptarea a luat sfarșit! Azi se disputa CSM București-CSM Slatina
CSM București-CSM Slatina, meciul care va deschide sezonul handbalistic, la feminin, se disputa in Sala Polivalenta, de la ora 18:00, fara spectatori. Conteaza pentru ”sferturile” Cupei Romaniei, ediția trecuta CSM București-CSM Slatina este [...]
CNSAS verifica daca Gheorghe Vișan, președintele Federației Romane de Volei, a fost informator al Securitații
CNSAS a inițiat o procedura de verificare a președintelui FR Volei, Gheorghe Vișan. Șeful FRV candideaza la un nou mandat de președinte, dar și ca membru in Comitetul Executiv al COSR Gheorghe Vișan (69 de ani) este cel mai vechi președinte al [...]
Braila nu mai vine la Cupa Romaniei! Valcea e calificata direct in semifinale
Focarul de COVID 19 de la Dunarea, despre care Gazeta a informat, in premiera, inca de luni, obliga formația braileana sa declare forfeit din competiția care incepe joi la București, in Sala Polivalenta. Sfertul de finala din Cupa Romaniei, [...]
Cristina Laslo a semnat cu Minaur Baia Mare
Cristina Laslo, centrul echipei naționale, e prima jucatoare din „lotul Corona” care poate sa joace, dupa cele 9 luni de pauza forțata din cauza tratamentului interzis de laseroterapie intravenoasa. Calvarul s-a terminat pentru Cristina Laslo, [...]
GSP a aflat care sunt jucatoarele de la Dunarea Braila cu test pozitiv de COVID-19
Dunarea Braila susține ca nu exista cazuri de coronavirus in echipa. Numai ca formația dunareana nu s-a mai antrenat de patru zile, toatele fetele fiind obligate sa stea in izolare! Gazeta Sporturilor a dezvaluit luni, 31 august, ca reluarea [...]
Campioana mondiala Martine Smeets e categorica: „Un club precum CSM București nu poți sa-l refuzi!”
Martine Smeets, 30 de ani, se destainuie: „Sunt perfecționista, loiala, puțin ciudata, dar și determinata și silitoare. Bucureștiul m-a fascinat la prima vedere. Abia aștept sa joc, mi-e dor de handbal, e prea mult de cand stam”, spune extrema [...]
Situație exploziva la Dunarea Braila » Șase jucatoare confirmate pozitiv cu COVID-19. Startul sezonului, sub semnul intrebarii
Startul sezonului in handbalul feminin e pus sub semnul intrebarii. Braila ar trebui sa joace joi, 3 septembrie, de la ora 18:00, cu SCM Rm. Valcea in Cupa Romaniei Cu trei zile inainte de startul oficial al sezonului, handbalul romanesc e din [...]
Nora Mork a revenit pe teren dupa un an și 4 zile!
Norvegianca Nora Mork mai avea un an de contract cu CSM București, dar a cerut sa se intoarca acasa. Pe 25 august 2019 s-a accidentat in Supercupa Romaniei, iar la București a jucat doar 31 de minute Nora Mork a revenit din nou pe teren dupa [...]
SCM Timișoara și Dinamo București, calificate in semifinale Superligii
SCM Timișoara a trecut cu 57-15 de Tomitanii Constanța, iar Dinamo s-a impus in fața Universitații Cluj, 20-13. Cele doua s-au calificat in semifinalele Superligii Naționale. In semifinale, SCM Timișoara va intalni Steaua, iar Dinamo o va [...]
Potaissa Turda invinsa acasa, Dobrogea Sud Constanța ca și calificata!
Vicecampioana Romaniei are șanse mici de calificare in turul 2 al European League dupa ce a cedat 24-26 in fața croaților de la HRK Gorica. Dobrogea Sud Constanța a facut scor cu rușii de la HC Victor Stavropol, 26-18 Dupa 6 luni de pauza [...]
Ferencvaros a invins Gyor cu 24-18 in ultimul meci de pregatire inainte de startul campionatului maghiar
Campioana Europei, Gyor, face parte din aceeași grupa in Liga Campionilor, cu SCM Rm. Valcea, iar FTC Budapesta va fi adversara celor de la CSM București FTC Budapesta, adversara CSM București in grupa A a Ligii Campionilor, competiție care va [...]
Superliga de rugby revine dupa 10 luni de pauza
Meciurile de baraj pentru calificare in semifinalele Superligii redeschid sezonul de rugby. Balonul oval a stat in cutie aproape un an Sambata și duminica, pe Stadionul Noua din Brașov, se vor disputa meciurile de baraj pentru calificarea in [...]
Inapoi in Europa. Dupa 6 luni de pauza, Turda și Constanța vor juca sambata in European League
Potaissa Turda și Dobrogea Sud Constanța vor disputa meciurile din turul 1 preliminar al European League, fosta Cupa EHF. Sunt primele meciuri oficiale in Romania, din martie incoace Sezonul european de handbal debuteaza sambata, odata cu [...]
Decizie finala in cazul handbalistelor de la Corona » Pedepse reduse cu 4 pana la 7,5 luni pentru fiecare handbalista de la Corona!
Doar 15 din cele 17 jucatoare se bucura de diminuarea sancțiunilor. Doua dintre fete au facut apel și cazul se judeca in continuare. La ce echipe ajung cele mai importante jucatoare de la Brașov? Cele 17 jucatoare de la Corona Brașov care au [...]
Rapid a transferat pivotul naționalei Angolei: are 1,94 metri și 105 kilograme
Pivotul african Albertina Kassoma are 1,94 metri și 105 kilograme. La 24 de ani, jucatoarea cu 93 de apariții in naționala țarii sale a semnat cu Rapid. Rapid București a facut unul dintre cele mai spectaculoase transferuri ale verii. Echipa [...]
Volei Alba Blaj e favorita la caștigarea Challenge Cup!
Volei Alba Blaj nu s-a inscris in Liga Campionilor din cauza bugetului scazut. Campioana Romaniei are insa șanse mari sa caștige a treia cupa europeana ca valoare, acolo unde nu participa nicio echipa din Italia, Rusia, Germania sau Polonia [...]
Turneu de Liga Campionilor la Galați
CSM Arcada Galați, campioana Romaniei, va gazdui turneul de calificare din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor intre 22 și 24 septembrie Campioana Romaniei le va avea ca adversare pe Levoranta Sastamala (Finlanda) și pe OK Ribola Kastela [...]
Handbalul romanesc se reia pe 3 septembrie, dupa 6 luni de pauza!
”Sferturile” Cupei Romaniei, restante din sezonul trecut, CSM Slatina - CSM București și SCM Rm. Valcea - Dunarea Braila, sunt partidele care deschid sezonul actual. In ședința Consiliului de Administrație al FR Handbal, de luni, 24 august, [...]
Performerii Internaționalelor Romaniei: Bianca Ghelber, Camelia Gal și Rareș Toader
Aruncatorii Bianca Ghelber și Rareș Toader și alergatoarea de 400 metri Camelia Gal au obținut cel mai bun punctaj la ediția a 65-a a concursului desfașurat la Cluj Napoca Internaționalele de atletism ale Romaniei, disputate in week-end pe [...]
Un antrenor care a pregatit in doua randuri CSM București a preluat Rostov Don!
Suedezul Per Johansson il inlocuiește pe Ambros Martin pe banca tehnica a campioanei Rusiei. Per a fost sezonul trecut secundul lui Adi Vasile la CSM București Rostov Don a gasit inlocuitor pentru Ambros Martin. Spaniolul care a pregatit [...]
Eliza Samara, test pozitiv la coronavirus » Multipla campioana europeana e asimptomatica și sta in izolare
Eliza Samara, sportiva in varsta de 31 de ani, a facut mai multe probe in ultima perioada, dar cel pozitiv a venit dupa ce aflase ca a avut contact cu o persoana infectata In 14 august, multipla campioana continentala s-a supus unui test [...]
GALERIE FOTO Nestemata din Bucegi! Un patinoar fabulos e la cateva luni de inaugurare la Cheile Gradiștei! Cum arata
La Cheile Gradiștei se construiește un patinoar modern care ar urma sa gazduiasca atat meciuri de hochei pe gheața, cat și concursuri de curling și patinaj artistic In inima munților Bucegi, la 1.300 de metri altitudine, peste doar cateva luni [...]
Ewgenija Minevskaya, fiica de campioni olimpici și mondiali: „E frumos la Valcea, abia aștept sa joc primul meci!”
Ewgenija Minevskaya are 27 de ani, e internaționala germana din 2012 și vorbește despre moștenirea sportiva a parinților celebri, despre ce iși dorește in cariera, se autodescrie in trei cuvinte puternice și povestește cel mai amuzant moment [...]