Articol de Daniel Grigore - Publicat miercuri, 04 martie 2020 08:51
Christine Ongare (26 de ani) este o luptătoare de box din Kenya ce s-a calificat la Jocurile Olimpice din vară după un drum anevoios și după ce a rămas însărcinată pe când avea doar 12 ani.
Aceasta a vorbit pentru canalul oficial al Jocurilor Olimpice despre problemele pe care le-a întâmpinat:
„Am avut o viață dură, foarte dificilă. Nu îmi place să vorbesc despre asta. Am rămas gravidă când aveam doar 12 ani. Așa că mama mea a avut grijă de copilul meu, ea l-a crescut. Eu însămi eram doar un copil. A fost doar presiunea de a încerca ceva nou, însă apoi m-a ruinat” Christine Ongare
Sportiva în vârstă de 26 de ani s-a calificat la Jocurile Olimpice după ce a învins-o pe Catherine Nanziri din Uganda, în cadrul Turneului African de Calificare la Jocurile Olimpice, care a avut loc în Senegal.
1,35 metrieste înălțimea luptătoarei de box din Kenya
Christine este a doua luptătoare de box din Kenya care se califică la Jocurile Olimpice. Ea a câștigat și o medalie de bronz la Jocurile Commonwealth din 2018.
Boxul a salvat-o
Kenyana a dezvăluit că a încercat mai multe sporturi, însă a considerat că boxul este cel mai potrivit pentru ea, permitându-i să se lupte și să își învingă demonii.
„Boxul este tot ce am... se spune că atunci când cazi, trebuie să te ridici din nou. Așa m-am ridicat eu și am întâlnit antrenori buni, care m-au motivat să ajung așa departe”
The story of Christine Ongare 🇰🇪 is incredible.
— Olympic Channel (@olympicchannel) March 3, 2020
Her #Tokyo2020 qualification is the reward to a life of endless effort and self-determination. #Boxing #RoadToTokyo2020: https://t.co/iP82wKiJs6 pic.twitter.com/nYvrbEYMTL
Vezi și:
Coronavirusul pune sub semnul întrebării disputarea Jocurilor Olimpice » Pierderi financiare IMENSE
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!