Articol de GSP - Publicat luni, 16 mai 2016 14:39
Mircea Rednic are șanse mici de a rămâne la Dinamo, după ce nu a ajuns la un acord cu Ionuț Negoiță, iar Ioan Andone este favorit să preia formația alb-roșie.
Tehnicianul de 56 de ani, care va fi prezent în tribune la meciul Dinamo - CFR, a analizat duelul dintre cele două formații pe care le-a pregătit în trecut.
"Cred că acest meci este mai periculos pentru Dinamo. Jucătorii se vor gândi la Ekeng, fostul lor coleg. Totuși, să nu uite că fratele lui Ekeng i-a rugat să câștige Cupa în amintirea lui.
La cum joacă CFR, niciuna dintre echipe nu este favorită. Sper ca dinamoviștii să câștige, cu ajutorul publicului", a spus Andone la DolceSport.
Ioan Andone a mai pregătit formația din Ștefan cel Mare în două rânduri, în perioada martie 2003 - decembrie 2005 și în sezonul 2010/2011. Cu el pe bancă, Dinamo a cucerit titlul de campioană în sezonul 2003/2004 și Cupa României în trei sezoane consecutive: 2002/2003, 2003/2004 și 2004/2005.