Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat sambata, 14 iulie 2018 20:42
Primul meci al sezonului 2018-2019, Supercupa României dintre CFR Cluj și U Craiova, a oferit un adevărat spectacol în tribunele arenei "Ion Oblemenco".
Cei 27.000 de oameni, majoritatea olteni, s-au ridicat la nivelul momentului. Și-au împins favoriții de la spate încă din primele clipe. Ritmul favorit a fost cel al hitului disco italian al anilor 80, “L’Estate Sta Finendo”, adaptat într-un șlagăr oltean, "Așa e la Craiova".
Nu a lipsit nici coregrafia specială în culorile echipei şi sigla clubului 3D. Dar pentru a o afişa au avut serios de furcă! Observatorul partidei ar fi interzis realizarea acesteia! Motivul? Fanii nu ar fi trimis "desenul" la Federaţie pentru a fi aprobat, dar până la urmă observatorul a cedat presiunilor şefilor din Bănie. În semn de răzbunare, pe toată durata meciului, toţi ultraşii au scandat de mai multe ori împotriva Federaţiei.
"Mai frumoasă decât toate diamantele şi decât orice astre e doar credinţa noastră străluncind în nopţile albastre!", a fost mesajul afişat de fanii din Bănie pe întreaga peluză.
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!