Articol de Ioana Mihalcea - Publicat joi, 10 noiembrie 2022 21:16 / Actualizat joi, 10 noiembrie 2022 21:27
Dinamo a evoluat marți în premieră pe „Arcul de Triumf”, unde a fost învinsă de Sepsi Sfântu Gheorghe, scor 2-3, într-un meci din grupele Cupei României. Fanii „câinilor” au venit în număr mare la stadion, însă au produs anumite stricăciuni minore.
„Am vorbit cu cei de la Federația Română de Rugby și cu cei de la Complexul Sportiv Național Arcul de Triumf, așteptăm factura. Am spus că vom achita pagubele, ni le asumăm.
În niciun caz nu a fost un dezastru, nu a arătat deplorabil stadionul după acest meci. E vorba de 20 de scaune care necesită înlocuire și câteva care necesită mici reglaje, reparații. Nu au fost rupte intenționat, sunt aceleași daune pozate în mai multe rânduri, lucrurile au fost exagerate.
Nu știu suma exactă, cred că s-ar putea să fie undeva la 10.000 de lei (n.r. aproximativ 2.000 de euro), poate. Ne dorim să revenim pe „Arcul de Triumf” cât mai repede cu putință, atmosfera a fost extraordinară. A fost o luptă să ajungem acolo, eu fac tot ce ține de mine, sperăm ca din primăvară să putem juca mai des acolo, după Hotărârea de Guvern, care prevede ca stadionul să treacă la Federația de Rugby.
Avizul a venit de la ministrul Novak, am discutat și cu domnul Petrache, iar cei de la Complex au semnat. Cei de la rugby vor evolua acolo cu prioritate, iar numărul de evenimente e limitat din cauza gazonului.
Pe Dinamo nu putem juca din cauza gazonului. Vestiarele puteau fi renovate, dar terenul nu este bun. Noi credeam ca anul acesta va fi demolat stadionul. Ne așteptăm ca noul stadion Dinamo să fie gata în 2025. Finanțarea există, dar proiectul nu există, trebuie să treacă prin toate etapele. Legea Sportului ar putea fi actualizată, e multă birocrație”, a spus administratorul special Vlad Iacob, la Playsport.
Florin Matei, secretar Federația Română de Rugby: „Stadionul arată deplorabil! În 20 de ani de rugby, nu s-a întâmplat așa ceva!”
Florin Matei, secretarul general al Federației Române de Rugby, și-a arătat indignarea față de pagubele produse de fanii dinamoviști pe „Arcul de Triumf”.
„Stadionul a fost vandalizat, dar știți cum? Vandalizat prin comparație. În 20 de ani de rugby, nu s-a întâmplat ce s-a petrecut după un meci de fotbal. Am primit și eu un raport de la colegii mei, pentru că stadionul trebuie pregătit acum pentru meciurile de rugby, echipele vin și fac antrenamente aici și încercăm să menținem stadionul la cele mai bune standarde.
Arată deplorabil, da! Ce să spun? După un meci de rugby, nu ar fi arătat în halul ăsta. Îmi place să cred că publicul nostru e un public de altă calitate, care nu apelează la astfel de acte, de gesturi. Dar nu noi am fost organizatorii meciului, noi încercăm doar să aducem stadionul în scurt timp la standardele la care era înainte.
Colegii mei au intrat să facă curățenie la vestiare și nu au găsit cea mai fericită imagine, dar asta să fie ultima problemă, că se face curat. Important e să aibă scaune pentru a le înlocui, pentru că se vede destul de urât”, a precizat ieri secretarul general al Federației Române de Rugby, în exclusivitate pentru GSP.ro.
5.749 de spectatoriau fost prezenți pe „Arcul de Triumf” la duelul Dinamo - Sepsi
VIDEO Atmosfera creată de fanii lui Dinamo la meciul de Cupă cu Sepsi
FOTO Cele mai spectaculoase imagini din confruntarea Dinamo - Sepsi 2-3
Citește și alte știri despre Dinamo:
Fanii lui Dinamo s-au răfuit și cu Denis Ciobotariu » Răspunsul ironic al fundașului: „TREI!”