Articol de Cristian Geambașu - Publicat vineri, 28 martie 2014 00:00 / Actualizat vineri, 28 martie 2014 10:05
Steaua a făcut legea cu Dinamo. Pentru că este o echipă mai bună. Mai bine pregătită şi mai solidă tactic. Şi pentru că nu a mai repetat greşeala de a fi superficială, ca la întîlnirea din campionat. Dinamo şi-a arătat limitele nelimitate.
Mirosul petardelor care ard cu sfîrîit gazonul. Şi o imagine de pe cubul din acoperişul stadionului. Chipul trist al unui fotbalist dispărut, de care nu îşi mai amintea nimeni. Coco Deleanu, contemporanul lui Dinu şi Dumitrache, nu a mai apucat să împlinească 70 de ani.
Derbyul merge însă înainte. Îl poartă mai departe cei de acum. Steaua lui Gardoş, Pintilii şi Stanciu contra lui Dinamo. A cui? Poate a lui Rus, poate a lui Lazăr, poate a lui Rotariu. Certitudine contra incertitudine. Poate promisiune.
Pentru început, posesia
Promisiunea unui meci bun. Mereu amînată în ultimii ani. Steaua începe să îşi impună posesia. Apare prima lovitură liberă din preajma careului executată de Sînmărtean (12) şi respinsă de Bălgrădean.
Vine la rînd Stanciu (15), care trimite tare, puţin pe lîngă bara din dreapta portarului dinamovist... Din nou Stanciu (17) cu capul, mingea muşcă din transversală. Ocazie grea, cît o Cupă a României. Fază creată de Sînmărtean cu sprijinul centrului apărării dinamoviste, Grigore-Durimel.
Să rîdem cu Bălgrădean. Sau să plîngem?
Începe să semene a asediu. Dinamo respiră precipitat sub loviturile steliste. Este un val care loveşte din mai multe părţi. Stanciu, Chipciu, Adi Popa, Tănase, Sînmărtean. Vine şi lovitura decisivă aplicată de Latovlevici (22), care îl lobează pe Bălgrădean. Bălgrădean, bufonul regelui Lato. Pentru a doua oară. Lato cel criticat de Piţurcă doar cîteva ore mai devreme la Fotbal Club de pe DigiSport. Asta e, nea Piţi, se mai înşală oamenii!
Dinamo respiră. Nu foarte regulat
Steaua nu face pasul înapoi, dar înmoaie puţin ritmul. Este suficient ca Dinamo să treacă centrul terenului. Să ajungă în preajma careului roş-albastru. O centrare a lui Lazăr, o bîlbîială Varela-Pintilii. Din carambol, mingea ajunge la Rotariu, care loveşte tehnic, nu foarte spectaculos, dar suficient cît să-l învingă pe Tătăruşanu. Este minutul 32, este 1-1 şi meciul începe încă o dată. Alt meci decît cel pe care îl credeam înainte şi imediat după golul lui Latovlevici. Sau poate că nu.
Apărarea dinamovistă îşi începe recitalul şi o minge centrată în mijlocul suprafeţei de pedeapsă este întoarsă, exact ca o pedeapsă, de Rotariu, către poarta, apărată?!, de Bălgrădean, alias Pufi. Care este spectator (şi) la şutul lui Varela, flancat inutil de Grigore şi Durimel. 2-1, minutul 39.
Se face 3-1 în minutul 44 prin şutul lui Chipciu, din alergare, ceva în genul golului înscris de Matthaus în poarta Iugoslaviei, acum mulţi, mulţi ani. Să vă mai povestesc cum s-a aşezat pe un genunchi "Pufi", privind ghiduşul balon cum intră în plasă?
Execuţie înainte de pauză
Prelungiri de repriză. Cad pietre peste capul oştenilor nemîncaţi ai lui Flavius. Scorul urcă la 4-1 cu golul lui Tănase, care a pus latul la pasa lui Adi Popa, după un sprint demn de un atlet gata pentru Jocurile Olimpice.
Lazăr, fără avertisment. Degeaba
Stoican a efectuat o singură modificare la pauză, a intrat celălalt Adi Popa. Şi-o fi zis că sînt prea multe de schimbat, aşa că nu mai are rost. Steaua se linişteşte un pic, furia se transformă în dans ritualic în faţa adversarului ameţit. Nu îndeajuns, aşa că Lazăr (53) găseşte un şut frumos, din afara careului, care îi aduce şi golul. La 4-2 nu mai seamănă a corecţie, ci a cursă de urmărire.
Elton şi Boubacar încearcă să joace mai îngrijit, dar mingi utile pentru nou intratul Bilinski nu produce nimeni. La Steaua intră şi Keşeru, care se remarcă la o acţiune frontală în minutul 61. Meciul se stinge încet, încet pentru că Dinamo a simţit forţa Stelei, iar Steaua a simţit limitele lui Dinamo.
Tocmai de aceea Keşeru (76) mai înscrie o dată, după pasa lui Piovaccari şi cu ajutorul fundaşilor dinamovişti. 5-2, iar miroase a măcel. Şi a ruşine pentru cei care mai cred că Dinamo are viitor.
16 ani trecuseră de la ultimul derby în care Dinamo încasase cinci goluri. Steaua a învins în aprilie 1998 cu 5-0 în Ghencea, o partidă în urma căreia roş-albii l-au demis pe antrenorul Viorel Hizo
"Nu poţi să joci cu Bărboianu mijlocaş. Pe acest băiat l-au pus să jongleze cu mingea la prezentare şi la a doua atingere, balonul s-a dus în tramvaiul 4! Mă aşteptam la acest rezultat" (Cornel Dinu)
"Regretăm cu toţii că diferenţa nu a fost mai mare. Dinamo a marcat la singurele ocazii pe care le-a avut, aşa cum reuşeşte mai mereu în ultima vreme contra noastră. N-o să-i luăm în derîdere pe "cîini" în retur, deşi e exclus să pierdem" (Alexandru Chipciu, atacant Steaua)
"Mi-au plăcut toate golurile, dar bara lui Stanciu a fost cea mai frumoasă. Faţă de meciul din campionat, acum i-am luat în serios pe dinamovişti. Le dedic victoria celor care conduc clubul şi care nu sînt alături de noi" (Mihai Pintilii, mijlocaş Steaua)
"Ăsta e fotbalul, uneori adversarii noştri joacă mai bine, de cele mai multe ori, noi. La scorul acesta mulţi pot spune că sîntem în finală, dar trebuie să fim atenţi în continuare" (Ciprian Tătăruşanu, portar Steaua)
ALTE ŞTIRI DE LA MECI:
Negoiţă a plecat la pauză
Finanţatorul lui Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a rezistat pe Arena Naţională doar 45 de minute. Şeful din Ştefan cel Mare a plecat la finalul primei reprize, cînd tabela arăta 4-1 pentru roş-albaştri. "Mă bucur că jucătorii au luptat vitejeşte. La ora actuală Dinamo este o echipă în reconstrucţie. Am plecat la pauză deoarece am vrut să mă calmez. În plus de asta, eu nici nu am avut lîngă cine să stau la acest meci. Este dreptul nostru să visăm şi să luptăm în retur, chiar dacă am fi putut să fim mai atenţi în acest meci", a spus Negoiţă.
Pintilii vrea Astra
Căpitanul Stelei, Mihai Pintilii, a anunţat la finalul partidei ce adversar îşi doreşte în finala Cupei României. "Personal, aş vrea ca în ultimul act să întîlnim Astra, chiar dacă pare o formaţie mai în formă decît Petrolul. Eu îmi doresc să-mi iau revanşa în faţa lor pentru că în decembrie, la Giurgiu, n-am putut evolua. În acest sezon ne dorim eventul şi nimeni nu ne poate opri", a spus Pintilii.