FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  SĂNĂTATEA CLUJ - VIITORUL 1-0

Sănătatea Cluj animă Cupa României: alte eliminări istorice reușite de echipa din Liga 3!

Articol de - Publicat joi, 26 septembrie 2019 19:28

Deși nu a reușit să urce mai sus de Liga 3, Sănătatea Cluj s-a consacrat ca o echipă specialistă în Cupa României, având la activ mai multe ediții în care a avansat până în fazele superioare ale Cupei!

Viitorul e cel mai sonor nume eliminat din Cupă de „virușii verzi”. În edițiile anterioare ale Cupei, micuța echipă din Cluj a mai ajuns în „16-imi” sau chiar „optimi”, dar a cedat în fața unor granzi ca Dinamo, FCSB sau FC Timișoara.  

De altfel, până azi cea mai bună performanță a Sănătății Cluj o reprezenta calificarea în „optimile” Cupei României, sezonul 2007/2008, de unde a fost eliminată, însă, de Dinamo București, scor 4-0.

Scurt Istoric

Sănătatea Cluj a apărut în 1986, iar până în 2005 a evoluat doar în Liga IV, la nivel județean. Echipa a fost formată pentru ca angajații Direcției Sanitare din județul Cluj să poată juca fotbal într-un cadru organizat. 

De aici a venit și numele clubului. În prezent, Sănătatea e foarte apreciată pe plan local, fiind considerată a treia echipă a orașului, după CFR și U Cluj.

Traseul de vis

Fiind în Liga 3, Sănătatea Cluj a avut mai mereu un traseu dificil de parcurs pentru a ajunge la duelurile cu echipele din Liga 1 sau Liga 2.

 Așa a fost și în sezonul 2007/2008 când a început competiția din faza I și a disputat nu mai puțin de șapte partide până în „optimi”, fază în care a cedat în meciul cu Dinamo, scor 0-4.

Pe acest traseu, clujenii au realizat, însă, primele rezultate spectaculoase: a eliminat Gaz Metan cu scorul 1-0 în al patrulea tur al competiției, iar ulterior a trecut atât de Unirea Alba Iulia (scor 3-2) și UTA Arad în 16-imi (scor 1-0), toate echipe mult mai bine cotate și aflate în eșaloanele superioare.

În sezonul 2009/2010, Sănătatea a reușit un nou parcurs bun, din faza 1 până în „16-imi”, reușind să elimine U Cluj și FCM Târgu Mureș, ambele cu 1-0. În schimb, a fost învinsă la scor de FC Timișoara, 0-7.

Prea mică pentru granzi

„Virușii verzi” au mai avut trasee lungi în competiția knock-out din România. De fiecare dată a cedat atunci când a întâlnit forțele Ligii 1. Dinamo a mai eliminat-o o dată tot cu 4-0 în sezonul 2013/2014, iar FCSB a eliminat-o acum două ediții, cu scorul 6-1, dar și în sezonul 2011/2012, scor 4-0.

Victoria cu Viitorul de azi o aduce din nou în fața celei mai bune performanțe: optimile realizate acum 11 ani. T

Traseul Sănătății în această ediție a Cupei României:

  • Turul 2: Sticla Arieșul Turda - Sănătatea Cluj 2-3
  • Turul 3: Unitea Dej - Sănătatea Cluj 0-3
  • Turul 4: Sănătatea Cluj - FC Recea: 3-1
  • 16-imi: Sănătatea Cluj - Viitorul 1-0

Citește și:

Surpriză IMENSĂ! Viitorul eliminată de locul 7 din Liga 3!

Jucătorii Viitorului, șocați de eliminarea rușinoasă din Cupă: „Merităm să ne rupă căpățânile!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (2)
remarque
remarque  •  27 Septembrie 2019, 02:08

care angajati la Directia Sanitara? Va credeti la Videle? Sunt angajati la firma patronului o parte din jucatori. Firma lui Ghisa se numeste Servicii Publice SRL, vinde produse de uz sanitar veterinar dar nu e Directia Sanitara. Doamne ce reporteri de doi lei. E bine pentru Hagi ca si-a aflat Dudelange-ul lui. Putina umilinta nu strica. Ca numai el si echipa lui produc fotbal in tara asta :))))))))

magic4ever
magic4ever  •  26 Septembrie 2019, 20:31

Merita Viitorul sa fie eliminata la ce scandal a putut sa faca Hagi pentru nimic!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează