Articol de Andrei Crăiţoiu, Eduard Apostol - Publicat vineri, 19 august 2016 00:00
Derby-ul Steaua - Dinamo de mâine nu va mai conţine spectacol în tribune fiindcă Mihai Stoica a decis să nu mai permită niciun fel de coregrafie după umilinţa încasată marţi, cu City.
"Niciodată cât timp Steaua va organiza un meci, în campionat sau în Europa, nu se va mai realiza nicio coregrafie pe stadion!". Acesta a fost răspunsul pe care Mihai Stoica, un personaj care a fost considerat mereu un tip cu un simţ al umorului extrem de dezvoltat şi "posesor" al unor ironii fine, l-a avut într-o emisiune la sport.ro, după ce echipa în conducerea căreia se află a suferit probabil cea mai mare umilinţă, în tribune, din partea rivalei tradiţionale.
Cum primul joc oficial pe care Steaua îl organizează e chiar Derby de România, mâine, suporterii dinamovişti au interzis să mai producă spectacol, prin coregrafie, în peluza pe care o vor ocupa.
Decizia e aproape una fără precedent nu doar la nivel de Liga 1, ci şi în fotbalul european şi chiar mondial. Au mai existat şi alte măsuri extreme, luate în alte ţări, însă nu una care să ducă la cenzurarea unei coregrafii.
De exemplu, în Grecia, la unele partide s-a decis ca galeria oaspete să nu aibă acces la derby-uri, tocmai pentru a evita conflicte în tribună, măsură pe care tot MM Stoica a dorit să o implementeze şi în România în urmă cu ceva ani.
Apoi, în Olanda, pentru a fi îndepărtat huliganismul, s-a hotărât ca anumite partide cu miză să fie programate la prânz, tocmai fiindcă fanii n-ar avea timp să consume alcool şi astfel să producă scandal.
Dar interzicerea unor coregrafii e chiar o premieră. Inclusiv în Champions League, unde rigurozitatea organizatorilor e dusă la extrem, sunt permise astfel de spectacole în tribune.
REACŢIA ULTRAŞILOR DINAMOVIŞTI: "Nu lovim un adversar aflat la pământ!"
Unul dintre liderii galeriei "câinilor" a comentat ieri pe marginea deciziei anunţate de Stoica: "Când un dușman e pe jos, nu-l mai lovești, nu-l mai calci pe cap! Rivalitatea cu Steaua rămâne frumoasă și sperăm ca toată lumea să înțeleagă că Derby de România a rămas ultima confruntare de prestigiu, iar coregrafiile, cu tot ce e în tribune, fac parte din show. Noi am avut miercuri ședință de cooperare cu Jandarmeria, cu toți cei de la Steaua și de la Dinamo. Am transmis în mare ce vrem să facem, ce materiale folosim, acum așteptăm răspuns. Avem pregătim și planul B, dar sper să nu-l luăm în calcul. Respectăm derby-ul și adversarul, vrem doar să fie spectacol în tribune".
"Coregrafie" la adresa lui Dinamo
Mihai Stoica a ţinut să le răspundă ultrașilor dinamovişti şi celor care au jucat pentru Dinamo în ultimii ani: "Nu a fost umilinţă cu City. Umilitor e să te elimine 17 Nentori, nu că iei 5 de la City. Dar când nu joci într-o competiţie, nu ai cum să suferi înfrângeri. Atât timp cât dinamoviștii sărbătoresc incendierea peluzei din Ghencea, cât vor sărbători și asta, vă spun atât: cluburile la care am activat au din 2003 până acum mai multe meciuri în cupele europene decât Dinamo din '89 încoace. E greu să trăiești cu sentimentul acesta, că singurele echipe românești pentru care a existat cea mai frumoasă competiție fotbalistică au fost Steaua şi CFR Cluj. Rămânem cu satisfacția de a fi clubul care ține în viață fotbalul românesc".
Lovin Râde de steliști
Florin Lovin, care a jucat la Steaua în perioada 2004–2009, a comentat farsa făcută de dinamoviști: "Sincer, dacă aş fi în staff-ul Stelei, i-aş felicita sincer. De multe ori trebuie să strângi mâna adversarului, să-l feliciți pentru ce a făcut. A fost o idee genială a celor de la Dinamo. Păcat că Steaua, la capitolul fani, nu prea are cu ce contracara, în momentul de față. Cei de la Dinamo au demonstrat încă o dată că sunt cel mai organizat club din România. Să reuşeşti să hipnotizezi 20.000 de stelişti şi să-i îmbraci în alb şi roşu mi se pare...".
"Oamenii cărora li s-a făcut instructajul de a se îmbrăca cu hainele acelea au fost păcăliți. Pentru mine acesta e un gest de infantilism. A fost o infracţiune! Doar Dinamo ce? Eu nu am înțeles mesajul. Dacă noi aveam fanii din peluze, nu se mai întâmpla niciodată aşa ceva!"
Mihai Stoica"Din păcate pentru Dinamo, fanii vor avea o nouă zi în plus de sărbătorit. O vor sărbători ca pe ziua în care au ars peluza. Ei nu au alte lucruri pentru care să sărbătorească"
Marius Lăcătuș"Au fost diabolici cei care au făcut acest gest, dar mulți dintre ei nu cred că au văzut coregrafia pe care au făcut-o, pentru că ei nu sunt învățați să joace la orele astea târzii, de Champions League"
Adrian Neaga"Acea coregrafie ne-a unit pe toți cei care iubim echipa. Aceste lucruri dor. Dacă ai ceva în pantaloni, nu poți face un așa lucru la un asemenea meci. O să vedeţi răspunsul nostru la meciul direct. Atenţie, Dinamo, tăvălugul e în deal!"
Laurențiu Reghecampf