FOTBAL  »  Superliga  »  RECUPERARE

A plîns!

Articol de GSP - Publicat vineri, 25 septembrie 2009 00:00

Numit căpitan în meciul cu Sănătatea (7-0), unde a reuşit o "dublă", Vrsici a izbucnit în lacrimi de uşurare la marcarea primului său gol după seria nefastă de accidentări

După o fractură de peroneu şi o operaţie greşită, care au făcut ca Vrsici să petreacă un an din cei doi de pînă acum de la Poli pe tuşă, slovenul a dat miercuri primele semne de recuperare completă.

Ignorat de antrenor, scos de pe lista UEFA, mijlocaşul se gîndea tot mai serios să plece de la Timişoara. Cu toate acestea, Sabău i-a arătat că nu a uitat de el şi l-a titularizat în meciul cu Sănătatea, încredinţîndu-i şi banderola de căpitan. Şi Vrsici nu a irosit şansa ivită, reuşind o "dublă" şi un joc aproape perfect la mijloc.

În momentul în care a înscris primul gol, descătuşat, slovenul a izbucnit în plîns de fericire. "Sînt puţin răcit, de aceea mi-au dat lacrimile. M-am bucurat atît de tare pentru că mă aşteptam ne fie foarte greu pînă reuşim să le deschidem apărarea. Nimic mai mult", a încercat o eschivă Dare, după meci, recunoscînd însă emoţia trăită: "Am fost emoţionat pentru că voiam să uit cît mai repede ultimii doi ani, să las tot răul în urmă. A fost o perioadă care m-a maturizat mult. M-a movitat şi banderola, pentru că eu nu mai fusesem decît o dată în viaţă căpitan". Acum, slovenul speră ca mîine, în meciul cu Craiova, chiar în ziua în care va împlini 25 de ani, să primească un tricou de titular de la Sabău.

2 este numărul golurilor marcate de Vrsici pentru Poli, într-un meci oficial, pînă la partida cu Sănătatea, de miercuri

"Vrsici a intrat bine în meci, şi-a dorit mult şi sînt mulţumit de el. El şi alţi cîţiva mi-au arătat că mă pot baza pe ei de acum încolo"
Neluţu Sabău, antrenor Poli Timişoara

"Sînt fericit pentru gol, dar şi mai fericit sînt pentru că prietena mea m-a anunţat că în ianuarie voi deveni tată"
Dare Vrsici, mijlocaş Poli Timişoara

Vrea să joace
Vrsici e pregătit să evolueze mai mult şi-n Liga 1, unde nu a prins decît 64 de minute în şapte etape. "Mă voi pregăti cît pot de bine şi sper să joc mai des. Dacă nu, aşa cum am mai spus, în iarnă vor fi necesare unele schimbări", a anunţat slovenul, conştient însă că la Poli are concurenţă acerbă: "În partida de cupă am jucat în spatele atacantului şi m-am simţit extraordinar. Poli are însă foarte mulţi jucători de atac şi îmi va fi greu să joc acolo. Relaţia mea cu Sabău? Una foarte bună. La dînsul joacă mereu cei mai în formă".

FLASH

"Atenţie la fraţii Costea!"

Ioan Mera crede că el şi Nibombe vor avea cel mai mult de furcă în partida cu Craiova, unde vor trebui să le ţină piept fraţilor Costea. "Să nu credeţi că va fi uşor cu Craiova. Poate vin mai motivaţi, că au schimbat şi antrenorul. Fraţii Costea sînt foarte periculoşi, am mai jucat împotriva lor cu Gloria, sînt unii din cei mai buni jucători ai Craiovei", a spus Mera, completat de Pantilimon: "Fraţii Costea sînt valoroşi, dar sînt şi alţii la fel de valoroşi în echipa Craiovei. Anul trecut i-am bătut, sper să facem la fel şi acum". (Dana Surulescu)

Frăţia portarilor
Costel Pantilimon spune că între el şi Supici nu există rivalitate, în ciuda faptului că amîndoi concurează la postul de titular între buturi. "Concurenţa e binevenită, pentru că jucăm în trei competiţii şi avem nevoie de un lot numeros şi de valoare. Am vorbit cu Supici. Noi portarii, fiind mai puţini, sîntem mai apropiaţi, la bine şi la rău. Important e ca cine joacă să dea randamentul maxim, indiferent că o fac eu, Cobliş, Taborda sau Supici", a explicat Panti. (Dana Surulescu)

A revenit Luchin
Ieri, fundaşul Srdjan Luchin s-a antrenat pentru prima oară normal, alături de colegi, după revenirea din Germania, de la clinica din Nurnberg, unde şi-a tratat pubalgia. Ultimul meci disputat de Luchin la Poli a fost în prima etapă, cu Gloria Bistriţa. Altfel, bosniacul Supici nu s-a pregătit ieri, acuzînd o tendinită,  în timp ce şapte din jucătorii "Moţului", integralişti în meciul de Cupă, cu Sănătatea, au efectuat separat un antrenament de refacere. (Dana Surulescu)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Imaginile dezastrului din orașul atacat de Putin cu racheta „Oreșnik” » E un centru important al fotbalului din Ucraina și Europa: stadionul a scăpat
Stiri extrasport
Imaginile dezastrului din orașul atacat de Putin cu racheta „Oreșnik” » E un centru important al fotbalului din Ucraina și Europa: stadionul a scăpat
Încă un jucător „rupt” la FCSB: „A venit în scaun cu rotile. OUT!”
Superliga
Încă un jucător „rupt” la FCSB: „A venit în scaun cu rotile. OUT!”
Celebra jurnalistă din Kosovo a reacționat dur în scandalul cu România: „UEFA i-a premiat!” + Ce a spus de Ianis Hagi
Campionate

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”

Comentarii (6)
 •  25 Septembrie 2009, 15:12

cum l-a anuntat prietena in septembrie ca in ianuarie va fi tata. Fata la patru luni?!?!?

 •  25 Septembrie 2009, 11:03

penibil, a jucat contra unor amatori, muncitori la uzine, am fost la meci si chiar n-a jucat cine stie ce, era normal sa intre niste goluri contra unor amatori, dar repet, slab, f slab contra unor amatori, multe greseli, pase aiurea. C Ionescu e 2 clase peste el

 •  25 Septembrie 2009, 09:47

oricum, cred ca nu are nici o sana vrsic sa joace titular, sint preferati ,,prafurile,, cl.ionescu sau chiacu, penibil.....

Vezi toate comentariile (6)
Comentează