Articol de Iosif Popescu (video), Raed Krishan (video), Cătălin Stroia - Publicat duminica, 16 aprilie 2023 23:35 / Actualizat duminica, 16 aprilie 2023 23:56
CS Universitatea Craiova a învins Rapidul, scor 3-1, în runda cu numărul 4 a play-off-ului SuperLigii. Adrian Mutu, antrenorul giuleștenilor, nu ia în calcul demisia, în ciuda scandărilor ultrașilor.
Adrian Mutu, după CS Universitatea Craiova - Rapid 3-1
„Suntem într-o criză de rezultate, asta e realitatea. Meciul de azi a fost condiționat de eliminare. E greu să scoți ceva în fața Craiovei în condițiile astea. Nu am ce să le reproșez băieților, au vrut, au luptat, chiar au rezistat bine în faza defensiva.
Roșul a fost acordat foarte ușor! Bineînțeles, și lipsa de concentrare și decizia proastă a lui Costache... dar și să dai două cartonașe galbene în jumătatea adversă.
Suntem condiționați foarte mult de regula under. În astfel de situații, benzile suferă cel mai mult. În afară de Sefer, jucătorii noștri U21 de pe bancă erau fundași centrali. Nu avea niciun sens să facem schimbări.
Criza asta de rezultate nu e întâmplătoare. Unii jucători sunt într-o criză de formă. Dacă ar fi să ne gândim la ultimele două meciuri, în cel cu Sepsi chiar nu am jucat bine, dar astăzi s-a schimbat orice tactică după cartonașul roșu”, a spus Adrian Mutu la „Fotbal Show”, emisiunea produsă în parteneriat de Gazeta Sporturilor și de Prima Sport.
Reacția lui Mutu, după scandările ultrașilor
Adrian Mutu nu a luat în seamă scandările galeriei. Din contră, a trimis o „înțepătură” în direcția ultrașilor. Antrenorul s-a luat de faptul că fanii au părăsit sectorul la meciul de runda trecută, eșecul 0-2 de la Sf. Gheorghe.
„Nu știu dacă e o părere de ansamblu. Dacă cineva nu e mulțumit că Rapid tot anul în primele 5, atunci nu am ce să comentez. Dar critica pe care ne-o aduce după un astfel de meci, și după cel de la Sf. Gheorghe, ei nu au fost atunci, au părăsit sectorul, criticile astea sunt pe undeva normale.
Trebuie să ni le însușim. Suntem toți sub lupa evaluării. În fotbal se uită ce ai făcut în trecut, contează doar prezentul. Vom aduce victoria cu FCSB și va fi cu totul altceva”.
Sper să recuperez jucătorii accidentați, e greu să vin cu ceva nou. Nu pot face schimbările doar de dragul de a le face. Sper să avem tot lotul valid pentru meciul cu FCSB. Nu am mai avut astfel de momente la Rapid
- Adrian Mutu, antrenor Rapid
VIDEO CU GOLUL. Alexandru Cîmpanu, execuție magnifică pentru 1-1 în CSU Craiova - Rapid
Citește și alte știri din fotbalul românesc:
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!