Articol de GSP - Publicat vineri, 24 februarie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 24 februarie 2012 13:18
Gigi Becali e hotărît să scape de Ciprian Tătăruşanu de la Steaua, considerîndu-l, principalul instigator din vestiarul echipei.
Patronul vrea să îl scoată din lot pe Tătăruşanu, nemulţumit de evoluţiile sale din Antalya şi din "dubla" cu Twente, dar şi fiindcă e bănuit că i-ar face cele mai mari probleme lui Ilie Stan.
"Niciodată n-o să mai apere Tătăruşanu la Steaua. Nu mă interesează că pierd 1,5 milioane de euro, nu mai are ce căuta în poartă. Dumnezeu nu te ajută cînd eşti nedrept cu Stanca, nu poţi să-l ţii rezervă", a tunat patronul "roş-albaştrilor" la GSP TV.
Variantele Stelei
Thomas Villadsen (Ceahlăul) - 27 ani
Danezul din poarta Ceahlăului e curtat de aproape un an de "roş-albaştri". Villadsen n-ar exclude un transfer, declarîndu-se în trecut flatat de interesul Stelei.
Giedrius Arlauskis (Rubin Kazan) - 24 ani
Transferat în urmă cu doi ani în prima ligă din Rusia, fostul portar al Urziceniului a prins puţine meciuri în tricoul lui Rubin. Steaua l-a dorit pe lituanian şi în vară, dar a renunţat după ce mutarea lui Tătăruşanu în Italia a picat.
Răzvan Pleşca (Gaz Metan) - 29 ani
Fostul coleg de cameră al lui Pîrvulescu la Gaz Metan l-ar putea urma pe mijlocaş la Steaua. Portarul care i-a calificat pe medieşeni în play-off-ul Europa League ar fi tentat de un transfer pe un salariu mai bun.
Mario Felgueiras (FC Braşov) - 25 ani
Unul dintre cei mai buni portari ai actualului sezon, Felgueiras e deja pe lista de transferuri a granzilor Ligii 1. Singurul dezavantaj ar fi suma mare pe care ar urma să o ceară braşovenii pentru un eventual transfer.
Dragoş Balauru (FCM Tg. Mureş) - 22 ani
Balauru este printre cei mai promiţători portari din Liga 1. A impresionat prin paradele sale, dar între timp locul său în prima echipă a fost luat de Călin Albuţ.