FOTBAL  »  Superliga  »  GSP LIVE

VIDEO / EXCLUSIV Alegere de sute de mii de euro » Cum a driblat, fără să vrea, țeapa lui Bucșaru: „Am refuzat casa”

Dumitru Bucșaru
Dumitru Bucșaru

Articol de , - Publicat miercuri, 05 iunie 2024 16:10 / Actualizat miercuri, 05 iunie 2024 16:10

Raul Rusescu, campion cu Unirea Urziceni în 2009, a povestit, în direct la GSP Live, cum a driblat involuntar o țeapă majoră: pentru câștigarea titlului cu ialomițenii și calificarea în grupele Champions League, Rusescu a ales să-și încaseze prima în bani, nu sub forma unui apartament oferit de Dumitru Bucșaru. A doua variantă s-a dovedit a fi o înșelătorie.

CONTEXT:

  • În 2017, Gazeta a scris că Dumitru Bucșaru a fost acuzat că ar fi țepuit mai mulți foști jucători și oficiali ai Unirii, cărora le-a dat apartamente într-un complex rezidențial, Green City, în schimbul unor prime pentru calificarea în grupele Champions League, în 2009;
  • Bucșaru și jucătorii nu au făcut acte pentru aceste apartamente, iar totul s-a complicat după ce firmele lui Bucșaru au intrat în insolvență;
  • „Bucșaru a dat cash-out și ne-a ars pe toți, ne-a rupt!”, declara în 2022 Mihai Stoica, fostul manager al Unirii Urziceni.
Urmează un moment crucial pentru FCSB » Față în față cu istoria: o singură rușine în 21 de ani fără precedent
FCSB
Urmează un moment crucial pentru FCSB » Față în față cu istoria: o singură rușine în 21 de ani fără precedent

VIDEO. Raul Rusescu: „În 2009, eu am refuzat apartamentul din partea lui Dumitru Bucșaru”

Raul Rusescu a dezvăluit că a refuzat apartamentul din partea lui Bucșaru. Motivul? La acel moment, credea că nu se va muta în București.

Eu nu am vrut să primesc o casă de la Bucșaru. Atunci, gândul meu nu era să rămân la București. Voiam să joc fotbal și să mă întorc la Vâlcea. Planurile, între timp, s-au schimbat.

Care a fost ideea - o parte din bonusul pentru titlu o reprezenta o casă, iar eu am refuzat-o. Am vrut bani”, a declarat Rusescu la GSP Live.

100.000 € (aproximativ)a fost prima jucătorilor de la Urziceni pentru câștigarea titlului și accederea în grupele Champions League

Ce a însemnat Unirea Urziceni

  • A promovat în premieră în Liga 1 în 2006 și în același an a fost angajat antrenor Dan Petrescu. Fundașul dreapta al Generației de Aur a fost ingredientul principal cu care patronul Bucșaru și-a construit echipa. Un ingredient scump, plătit cu 500.000 de euro pe sezon.
  • A participat în Cupa UEFA în 2008, eliminată de Hamburg după 0-2 la Urziceni și 0-0 în Germania.
  • În 2009 a devenit campioană. A învins-o pe Dinamo în cel mai important meci al sezonului, 1-0 în Bărăgan, și le-a „suflat” titlul roș-albilor.
  • Titlul a calificat-o direct în grupele Champions League. Clubul a încasat 20 de milioane de euro doar din premii de la UEFA. Rezultatele au fost excelente, cu opt puncte câștigate în grupa cu Sevilla, Stuttgart și Rangers. Șocurile: 4-1 la Glasgow și 1-0 la București cu Sevilla.
  • În 2011 a dispărut. Nu s-a mai înscris în nicio competiție și societatea a falimentat.
  • Raul Rusescu a evoluat pentru prima echipă a Unirii Urziceni între 2008 și 2011.

CV-ul lui Raul Rusescu

  • Raul Rusescu este unul dintre cei mai importanți atacanți pe care fotbalul românesc i-a avut în ultimii 15 ani.
  • A jucat de-a lungul carierei la echipe precum Unirea Urziceni, FCSB, Sevilla, Braga sau Osmanlispor și a adunat 10 prezențe în tricoul primei reprezentative.
  • Golgheterul Ligii 1 în ediția 2012-2013, cu 21 de goluri, „Raul de Ghencea” a cucerit 6 trofee ca fotbalist, între care 3 campionate ale României.
  • În 2012, Raul Rusescu câștiga premiul „Fotbalistul Român al Anului” în prestigioasa anchetă a Gazetei Sporturilor.
Alegere de sute de mii de euro » Cum a driblat, fără să vrea, țeapa lui Bucșaru: „Am refuzat casa”
Raul Rusescu în Stuttgart - Unirea Urziceni, 9 decembrie 2009

Dumitru Bucșaru, om de afaceri controversat

Patronul Unirii Urziceni timp de peste două decenii, 1990-2011, Bucșaru a reușit să creeze la jumătatea anilor 2000 o echipă de top: a câștigat titlul, a mers în grupele Champions League și în primăvara europeană. După ce a încasat peste 15 milioane de euro doar din Champions League, în 2009-2010, acesta s-a prăbușit financiar din cauza afacerilor. A sistat brusc finanțarea la echipă, care a dispărut.

Bucșaru a avut și probleme cu legea. În 2015, de pildă, era arestat la domiciliu, cercetat pentru bancrută frauduloasă.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
UEFA a dat decizia în miez de noapte » FCSB, „lovită” după ultimul meci de pe Arena Națională
Europa League
UEFA a dat decizia în miez de noapte » FCSB, „lovită” după ultimul meci de pe Arena Națională
Nebunie în Cupa României » Vom avea meci de BARAJ pentru locul 1 în grupă! Două formații din Superliga au fost ELIMINATE
Cupa Romaniei
Nebunie în Cupa României » Vom avea meci de BARAJ pentru locul 1 în grupă! Două formații din Superliga au fost ELIMINATE
Dan Petrescu, decizie-șoc la CFR Cluj » Discuție secretă, față în față, cu Nelu Varga: „Sunt obosit”
Superliga
Dan Petrescu, decizie-șoc la CFR Cluj » Discuție secretă, față în față, cu Nelu Varga: „Sunt obosit”

Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!

Din cei 5 se alege! Vezi lista scurtă cu nominalizați pentru Fotbalistul, Antrenorul și Sportivul anului 2024, precum și pentru cel mai bun Jucător Străin! Miercuri sunt Superlativele GSP


Comentarii (4)
Campioniii27
Campioniii27  •  07 Iunie 2024, 20:15
Postat de rica86 pe 06 Iunie 2024, 10:11

Nu e chiar asa...de intrat in grupe nu era greu, trebuia doar sa castige titlul in Romania...campionat slab, fluierasii manjiti, ca si astazi....a avut de unde. cand spui sute de mii te gandesti la cel putin doua, iar el spune ca un apartament costa aproape 100k

evident ca atunci se intra direct in grupe daca,castigai campionatul,dar ce sanse erau sa castige urziceni campionatul?1 la 200. nu aveai cum sa ai prima pentru ucl.

rica86
rica86  •  06 Iunie 2024, 10:11
Postat de Campioniii27 pe 05 Iunie 2024, 16:44

prima era de 100 de mii iar apartamentele alea valorau 110-120 de mii de euro. nu s-a asteptat bucsaru sa ajunga urziceni in grupele ucl. dar si jucatorii nu inteleg cum l-au pacalit pe bucsaru sa puna prime de 100 de mii de euro pentru intrarea in grupele ucl,este ca si cum voluntari sau vitan barzesti aveau asemenea prime(si iti spun sigur ca nu au). in fine. easy come easy go. de aia jucatorii nu sunt asa agitati,aia au facut toti milionul din fotbal,100 de mii de euro in plus sau in minus tot aia este,. \

Nu e chiar asa...de intrat in grupe nu era greu, trebuia doar sa castige titlul in Romania...campionat slab, fluierasii manjiti, ca si astazi....a avut de unde. cand spui sute de mii te gandesti la cel putin doua, iar el spune ca un apartament costa aproape 100k

Campioniii27
Campioniii27  •  05 Iunie 2024, 16:44
Postat de rica86 pe 05 Iunie 2024, 16:29

de zeci de mii de euro parea un titlu mai corect, dar trebuie sa infloriti voi

prima era de 100 de mii iar apartamentele alea valorau 110-120 de mii de euro. nu s-a asteptat bucsaru sa ajunga urziceni in grupele ucl. dar si jucatorii nu inteleg cum l-au pacalit pe bucsaru sa puna prime de 100 de mii de euro pentru intrarea in grupele ucl,este ca si cum voluntari sau vitan barzesti aveau asemenea prime(si iti spun sigur ca nu au). in fine. easy come easy go. de aia jucatorii nu sunt asa agitati,aia au facut toti milionul din fotbal,100 de mii de euro in plus sau in minus tot aia este,. \

Vezi toate comentariile (4)
Comentează