Articol de GSP - Publicat vineri, 29 noiembrie 2019 18:47
Presa din Belgia anunță că Alexandru Chipciu (30 de ani, mijlocaș ofensiv), fotbalistul lui Anderlecht, este dorit de Craiova, după ce jucătorul și-a exprimat categoric refuzul cu privire la o eventuală întoarcere la FCSB.
Victor Pițurcă (63 de ani), antrenorul oltenilor, dorește să-și întărească echipa în iarnă, iar Chipciu ar fi unul dintre transferurile țintite de managerul formației de pe „Ion Oblemenco”.
Piți îl cunoaște foarte bine pe mijlocașul de bandă din perioada în care era selecționerul României. De altfel, tehnicianul Craiovei a fost cel care „l-a debutat” pe Chipciu la echipa națională, într-un amical jucat pe 10 august 2011, când „tricolorii” s-au impus în fața celor din statul San Marino, scor 1-0.
168 de meciuria jucat Chipciu pentru FCSB în toate competițiile, reușind 34 de goluri
Chipciu a jucat pentru FCSB în perioada 2012-2016. De-a lungul carierei a mai evoluat pentru FC Brașov, Forex Brașov, Brăila, Anderlecht și Sparta Praga.