Articol de Eduard Apostol - Publicat sambata, 08 ianuarie 2022 10:30 / Actualizat sambata, 08 ianuarie 2022 12:00
Astăzi, de la ora 12:30, Dinamo ar fi trebuit să dispute un amical în compania lui CS Blejoi, locul 5 în Seria 5 din Liga 3. Testul de verificare a fost anulat din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.
Oficialii dinamoviști au confirmat că amicalul nu va mai avea loc. La Săftica a nins în această dimineață, iar terenul e acoperit de un strat de zăpadă. Exista și varianta ca dinamoviștii să se deplaseze pe terenul prahovenilor, însă nici acolo gazonul nu se prezintă în condiții prea bune.
Primarul Blejoiului, Adrian Dumitru, se pregătise special pentru acest duel, mai ales că este dinamovist înfocat. Edilul își serbează astăzi ziua de naștere și pregătise un eveniment special, contramandat între timp. Inițial, meciul trebuia să se desfășoare în micuța urbe de lângă Ploiești. Oficialii din Blejoi vorbiseră de tot „arsenalul” în privința pregătirii jocului, însă dinamoviștii s-au sucit.
Stoican s-a reorientat
În condițiile în care amicalul a fost anulat, Flavius Stoican s-a reorientat. Noul tehnician al „câinilor” a stabilit un antrenament cu echipa. Astfel, lotul a fost împărțit de Stoican în două grupe.
„Câinii” au oficializat o singură mutare în această iarnă, pe Răzvan Patriche, fostul căpitan al Academicii Clinceni.
VIDEO Flavius Stoican și Florin Răducioiu au fost prezentați la Dinamo
Citește și alte știri despre Dinamo:
EXCLUSIV Dinamo s-a despărțit de un fotbalist care câștiga 8.000 de euro pe lună
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!