Articol de GSP - Publicat duminica, 09 octombrie 2011 00:00 / Actualizat joi, 25 iulie 2013 00:36
CCA va fi formată doar din 5 membri, alături de fostul "central" vîlcean urmînd să-şi facă loc Igna, Huzu, Lăzărescu şi Fevronia Ioan
Ion Crăciunescu şi-a creionat echipa cu care va conduce arbitrajul românesc. Joi va fi validat de Comitetul Executiv al FRF şi are deja stabilită formula finală a Comisiei Centrale a Arbitrilor, în fruntea căreia va primi un mandat de 4 ani.
Fostul arbitru nu a oprit pe nimeni dintre cei care încă formează acum Comisia Centrală a Arbitrilor. Primele nume pe care le-a ales au fost Ioan Igna şi Aron Huzu, cei care în ultimii doi ani şi jumătate au îndeplinit şi ei funcţia de preşedinte al CCA. Primul a fost doar interimar după ce Constantin "Vîlcea" şi Lică au fost arestaţi, iar al doilea a rezistat doar două luni, dîndu-şi demisia după ce Comitetul Executiv a votat în august 2009 să aducă arbitri străini în Liga 1.
Ceilalţi doi membri vor fi Dan Lăzărescu, fost asistent FIFA, dar şi Fevronia Ioan, prezenţa acesteia fiind o condiţie obligatorie a UEFA, care doreşte ca în fiecare comisie naţională de arbitri să fie şi un fost arbitru-femeie. În rest, Crăciunescu va mai aduce lîngă CCA alţi colaboratori, care însă nu vor face parte din comisie. Primul nume e cel al lui Dan Berbecaru, fost arbitru vîlcean, care s-a retras din activitate în urmă cu doar un an.
Cum va arăta noua CCA
Ion Crăciunescu - preşedinte
Ioan Igna - prim-vicepreşedinte
Aron Huzu - vicepreşedinte
Dan Lăzărescu - membru
Fevronia Ioan - membru
Daniel Diaconu - secretar general
Cum a arătat vechea CCA
Vasile Avram - preşedinte CCA
Constantin Gheorghe - prim-vicepreşedinte
Nicolae Grigorescu - vicepreşedinte
Marian Salomir - membru
Marian Dorobanţu - membru
Anton Heleşteanu - membru
Irina Mîrţ - membru
Constantin Ştefan - secretar general
28 de luni a stat Ion Crăciunescu în fruntea CCA în precedentul mandat, între iulie 2003 şi noiembrie 2005
"Am văzut că s-a adus în discuţie numirea unui străin în fruntea CCA. Vă spun eu, cel mai bun străin e Ion Crăciunescu"
Aron Huzu
"Am spus în momentul în care am demisionat de la CCA, în august 2009, că nu mă voi mai întoarce decît în cazul în care Crăciunescu va lua comisia şi mă va solicita. M-a solicitat, am răspuns prezent"
Dan Lăzărescu