FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Ba joacă, Ba stă! » Issa Ba a revenit în ţară, dar nu s-a refăcut încă după accidentarea la genunchi

Ba a sosit liber de contract în vară şi are clauză conform căreia i se poate rezilia acordul dacă se va accidenta grav
Ba a sosit liber de contract în vară şi are clauză conform căreia i se poate rezilia acordul dacă se va accidenta grav

Articol de GSP - Publicat marti, 16 octombrie 2012 00:00 / Actualizat luni, 15 octombrie 2012 19:48

Issa a revenit din Senegal, dar tratamentul naturist cu creme din plante şi uleiuri speciale nu a făcut altceva decît să-i amelioreze momentan durerile la genunchi.

Dinamo e în formulă completă pentru partida cu Gloria Bistriţa, de vineri. Edgar Alvarez şi Issa Ba au revenit la antrenamente după o lună de zile, timp în care s-au tratat în Italia, respectiv în Senegal, după accidentările grave suferite.

Pentru Ba, tratamentul naturist la vraciul african a dat roade pentru moment. Cremele şi uleiurile din plante l-au scăpat de durerile pe care le suporta la genunchi, el avînd probleme la menisc şi la ligamente, însă doctorii de la clinica Acibadem i-au transmis clar că doar intervenţia chirurgicală îl va scăpa definitiv de necazuri.

"După cîteva meciuri, cel mai probabil Ba va resimţi din nou dureri şi va trebui să ia o pauză. De exemplu, dacă va juca împotriva Bistriţei, nu va putea evolua şi cu Rapid, la distanţă de numai trei zile", au explicat doctorii.

3 meciuri a jucat Issa pentru Dinamo, în Liga 1, senegalezul reuşind şi o pasă de gol

Inbox:
- Cristi Scutaru, care s-a ales cu arcada spartă sîmbătă, în partida echipei a doua cu Rapid Suceava (1-2), a revenit la antrenamentele lui Dinamo.
- Paul Koulibaly a reuşit să se califice cu Burkina Faso la Cupa Africii pe Naţiuni, după o victorie în faţa Africii Centrale (3-1).
- Bonetti are de gînd să-l lase rezervă pe Ţucudean împotriva Bistriţei şi să mizeze tot pe cuplul Dănciulescu - Alexe.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (8)
alexa.09
alexa.09  •  16 Octombrie 2012, 13:01

Issa Ba a aratat un joc bun in Supercupa , dar nu este de ajuns . Ar fi fost mult mai simplu sa se opereze fiindca ar fi durat mai putin . Dar asta a fost alegerea lui , asa a crezut el ca e mai bine . Trebuie sa revina cat mai repede pe teren , spre binele lui ca fotbalist . In caz contrar , va redeveni liber de contract ..

gun_of_brixton
gun_of_brixton  •  16 Octombrie 2012, 11:18

mama ce poza i-au gasit lu' asta =)) zici c-au luat-o de la castingu 28 days later

imperator
imperator  •  16 Octombrie 2012, 09:42

Ce jalnic arată Ba în poză ! : ))

Vezi toate comentariile (8)
Comentează