Articol de GSP - Publicat joi, 11 octombrie 2018 21:02
Bogdan Mara, cel care are mari șanse de a merge la CFR Cluj ca director sportiv, a admis că Julio Baptista (37 de ani) riscă să fie dat afară. Narcis Răducan a luat și el peste picior situația brazilianului care o costă 600.000 de euro pe CFR în fiecare sezon.
"Să vedem dacă se poate desface contractul lui Julio Baptista. Deocamdată nu ştim ce contract are, ce clauze, nu ştim nimic. Când ajungem acolo, ne uităm ce contracte au jucătorii, de cine e nevoie, de cine nu e", a spus Bogdan Mara la TV Digi Sport.
Narcis Răducan a glumit și el pe acest subiect: "Nu înțeleg pentru ce a mai fost adus. Când a venit nu mai era nici Untold, nimic. Ar trebui să se discute cu el, să vorbească serios dacă mai poate juca fotbal, altfel să se rupă contractul".
Fostul atacant al lui Real Madrid a jucat doar din postura de rezervă în deplasarea cu Gaz Metan și acasă la returul cu Dudelange, fără să se remarce cu ceva. A adunat 42 de minute până acum, de la semnarea contractului cu CFR în august.
Citește și: "Tunul verii" s-a prefăcut într-o gafă costisitoare la CFR Cluj » Noii șefi din Gruia vor să intervină