FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Bătălia iernii

Articol de - Publicat luni, 11 ianuarie 2010 00:00

Badea nu vrea să-l reprimească pe Neţoiu, dar Borcea încearcă să-i împace pe cei doi în weekend la megapetrecerea pe care o va organiza de ziua lui

Cu toate că au depăşit faza în care nu-şi vorbeau deloc, relaţiile dintre Nicolae Badea şi Gigi Neţoiu au rămas încordate. "Relaţia dintre ei e precum cea dintre America şi Rusia. Chiar dacă se salută, războiul a rămas rece. Badea nu vrea ca Neţoiu să revină la Dinamo şi punct. Tocmai de aceea e pusă în pericol revenirea lui Andone. Pentru că Badea îl doreşte pe Ando, dar nu şi pe Neţoiu, care a spus că s-ar întoarce o dată cu antrenorul".

Cristi Borcea vrea să joace rol de mediator. Se va întoarce miercuri de peste Ocean, alături de Neţoiu. Cei doi sînt în vacanţă, mutîndu-se între Miami şi Puerto Rico. Întîlnirea decisivă urmează să aibă loc în weekend, la Poiana Braşov. Acolo unde Borcea va organiza o megapetrecere, cu ocazia împlinirii a 40 de ani, la care sînt invitaţi foarte mulţi din oamenii influenţi.

Gigi Neţoiu, ex-acţionar Dinamo
"Da, îl susţin pe Andone, probabil că o să venim împreună. Vom vedea ce va mai fi zilele viitoare. Vreau reguli clare, fără certuri, toate rufele să se spele în familie. Şi să cîntăm toţi aceeaşi melodie"

Din culisele clubului

- La Atena, la meciul cu Pao, cînd Badea, Borcea şi Neţoiu au fost împreună, primul ar fi spus că va fi de acord cu revenirea Comandantului dacă investeşte, pentru început, cîteva milioane de euro! Neţoiu vrea să înceapă cu 25.000 de euro pe lună. ;)

- Neţoiu a promis că mai aduce 4-5 investitori, care să "cotizeze" tot cu cîte 25.000-30.000 de euro pe lună. Sînt apropiaţi ai lui şi ai lui Gabi Oprea, dar Badea nu doreşte să extindă numărul acţionarilor sub nici o formă. Ar însemna să piardă controlul.

- Neţoiu ar vrea să-l aducă şi pe Victor Becali ca oficial la club.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Nu mai are răbdare cu Marius Ștefănescu » Critici acide: „1,3 milioane de euro aruncați!”
Superliga

Anunț-„bombă” » Un lider din top 5 campionate îl vrea pe Andrei Rațiu și se bate cu Atletico Madrid
Stranieri

A luat în colimator 3 jucători de la FCSB: „El chiar a fost foarte slab!” » N-a scăpat nici Olaru: „Alt motiv nu găsesc”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”

Comentarii (2)
 •  11 Ianuarie 2010, 02:44

daca vine securistul netoiu v-ati scos il are si pe ucigasul din tab oprea ministru.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close