Articol de Liviu Manolache - Publicat joi, 14 octombrie 2010 00:00
Marius Bilaşco este jucătorul din lotul actual al Stelei cu cele mai multe goluri marcate în poarta dinamoviştilor, vîrful anunţat titular în jocul de duminică punctînd de 5 ori în duelurile cu "alb-roşii".
Prima reuşită a bifat-o în etapa inaugurală din sezonul 2003/2004, în victoria cu 2-1 obţinută de FC Argeş pe teren propriu. "Bilă" "a recidivat" pentru piteşteni în ediţia 2006/2007, cînd a înscris din penalty în disputa din runda a 9-a pierdută acasă cu 2-3.
Atacantul şi-a mai trecut în cont şi 3 goluri în tricoul Unirii Urziceni, unul în turul campionatului 2008/2009 (Dinamo-Unirea 0-1) şi două în partida din etapa a 24-a stagiunii trecute (Unirea-Dinamo 4-4).
Fostul ialomiţean, transferat în Ghencea după disputarea rundei a 6-a, este primul jucător din Liga 1 ce a marcat pentru două formaţii în ediţia curentă.
Concurentul "maramureşeanului" din ofensiva Stelei, Pantelis Kapetanos este singurul fotbalist din cei ce îmbracă în prezent tricoul grupării "roş-albastre" ce a reuşit să puncteze în derby-ul României. În cazul în care grecul va înscrie un gol duminică seara va urca pe locul doi, la egalitate cu Jérémie N'Jock, în topul golgeterilor străini all-time al Ligii 1, clasamentul fiind condus de fostul dinamovist Sulejman Demollari.
Marius Bilaşco este jucătorul din lotul actual al Stelei cu cele mai multe goluri marcate în poarta dinamoviştilor, vîrful anunţat titular în jocul de duminică punctînd de 5 ori în duelurile cu "alb-roşii".
Prima reuşită a bifat-o în etapa inaugurală din sezonul 2003/2004, în victoria cu 2-1 obţinută de FC Argeş pe teren propriu. "Bilă" "a recidivat" pentru piteşteni în ediţia 2006/2007, cînd a înscris din penalty în disputa din runda a 9-a pierdută acasă cu 2-3.
Atacantul şi-a mai trecut în cont şi 3 goluri în tricoul Unirii Urziceni, unul în turul campionatului 2008/2009 ( Dinamo-Unirea 0-1) şi două în partida din etapa a 24-a stagiunii trecute (Unirea-Dinamo 4-4).