Articol de Remus Răureanu - Publicat marti, 29 ianuarie 2008 00:00
Muntenegreanul e chinuit de dureri puternice la spate şi n-a putut termina antrenamentul de ieri
Motiv de îngrijorare pentru rapidişti: problemele medicale ale lui Vladimir Bozovici persistă! Muntenegreanul a simţit prima oară dureri de spate după amicalul cu Rio Maior (1-1), disputat marţea trecută. A fost menajat la primul antrenament de după joc, dar tot n-a scăpat de chin. Fundaşul stînga în vîrstă de 26 de ani a încheiat şedinţa de pregătire de ieri cu 40 de minute înaintea colegilor săi, tot din cauza durerilor care-l sîcîiau.
Bozo şi-a dat seama că nu mai poate în timpul unui joc-şcoală pe teren redus. A ieşit la margine, i-a explicat medicului ce are şi a plecat direct la hotel. Cînd părăsea terenul, s-a intersectat cu Andrei Marinescu. "Bozy, ce ai?", l-a întrebat portarul. "Catastrofa, catastrofa! Pain!", i-a răspuns fotbalistul transferat de giuleşteni vara trecută, de la OFK Belgrad.