Articol de Eduard Apostol - Publicat duminica, 17 iulie 2016 17:05
Astra Giurgiu vrea să profite de pe urma recentului campionat câștigat, dar și a Supercupei cucerite sâmbătă noaptea.
Clubul pune în vânzare abonamente pentru sezonul 2016/2017 al campionatului.
Prețurile sunt următoarele: 55 de lei - peluză, 110 lei - tribuna a II-a, toate sectoarele, 165 de lei - tribuna I (sectoarele 1, 2, 3 - 10, 11, 12) și 220 de lei - tribuna I (sectoarele 4, 5, 6, 7, 8, 9). Se iau în calcul meciurile din sezonul regular, 13 la număr pe teren propriu, fără cele din cupele europene, Cupa României și Cupa Ligii.
Abonamentele se pot cumpăra de la casa de bilete din Piața Centrală a orașului, de luni până sâmbătă, între orele 10-18, începând de vineri, 22 iulie.