Articol de Andrei Crăiţoiu, Eduard Apostol, Alexandru Tomuțiu, Carmen Dumitru - Publicat marti, 26 noiembrie 2024 18:30 / Actualizat marti, 26 noiembrie 2024 20:55
Pe pagina de Facebook a celor de la Rapid a apărut astăzi, la ora 17:20, informația potrivit căreia derby-ul cu Dinamo, din runda #21 din Superliga, ar fi fost mutat luni, 23 decembrie, de la 20:00, în condițiile în care LPF programase partida duminică, de la aceeași oră. Apoi, Rapid a șters comunicatul respectiv, după jumătate de oră.
Dinamo și Rapid, cele două rivale bucureștene, se vor înfrunta în ultima etapă acestui an. LPF a programat meciul pe 22 decembrie, de la 20:00.
Postarea celor de la Rapid a creat confuzie: „Jucăm cu Dinamo luni”. Apoi au șters anunțul
O postare pe pagina celor de la Rapid a creat confuzie. Giuleștenii au anunțat astăzi, la ora 17:30, că partida a fost reprogramată pe 23 decembrie, de la 20:00, exact când trebuie să se joace Poli Iași - FCSB.
„Meciul Dinamo - Rapid, din ultima rundă a anului, programat inițial pentru 22 decembrie, a fost mutat luni, pe 23 decembrie, de la ora 20:00!” a fost postarea care a stat timp de 30 de minute pe pagina de Facebook a Rapidului, apoi a fost ștearsă.
Ultima oră din culise: Dinamo - Rapid se joacă tot duminică. „Nu putem programa un asemenea meci lunea”
Conform informațiilor GSP de ultimă oră, au fost discuții aprinse pe această temă în culise, între Rapid, Dinamo și deținătorul de drepturi. Cert e că în acest moment programarea inițială a rămas pe poziții, derby-ul e programat tot duminică, pe Arena Națională.
Surse din cadrul LPF au dezvăluit pentru GSP.ro: „Meciul Dinamo - Rapid a fost programat de către Liga Profesionistă de Fotbal împreună cu partenerul și deținătorul drepturilor tv, eAD, pentru ziua de duminică, 22 decembrie, de la ora 20:00. Cei de la Rapid au solicitat mutarea partidei pentru luni. Nu putem să programăm un derby istoric pentru fotbalul românesc într-o zi de luni, cu două zile înainte de Crăciun! Vorbim de suporteri, de audiențe, de impactul meciului. Varianta duminică, 22 decembrie, rămâne în picioare”.
Înainte de runda cu numărul #21, ultima a anului în Superliga, Dinamo, Rapid și FCSB vor juca la mijlocul săptămânii partide care vor conta pentru ultima etapă a grupelor Cupei României. Runda #3 a Cupei încă nu a fost programată. Partidele respective vor fi programate în intervalul 17-19 decembrie.
Dinamo va juca acasă cu Petrolul, Rapid va primi vizita CFR-ului, în timp ce FCSB va juca, tot pe teren propriu, cu CSU Craiova.