Articol de GSP - Publicat sambata, 26 decembrie 2020 13:36 / Actualizat sambata, 26 decembrie 2020 16:29
Adrian Mihalcea (44 de ani), fost antrenor la Dinamo în primăvara acestui an, a analizat situația actuală cu care se confruntă fosta echipă, fiind sceptic că lucrurile se vor îmbunătăți în perioada următoare.
„Mi se pare că ce se întâmplă la Dinamo e, într-adevăr, o mare minciună. Nu văd viitorul, decât dacă aceşti băieţi din DDB vor reuşi să se implice poate mai mult decât au făcut-o până acum.
Jucători vor mai pleca în continuare pentru că, până la urmă, nu poţi să vii şi doar să joci fotbal, eşti obligat să ai şi o viaţă socială, să ai familie. Trebuie să reuşeşti să-i menţii pe o linie de supravieţuire. Din partea spaniolilor, eu, cel puţin, nu mai am nicio speranţă că vor băga vreun euro”, a spus Adrian Mihalcea, la TV Telekom Sport.
Poate unii dintre băieţi vor rămâne. Echipa nu a arătat rău în ultima perioadă.
- Adrian Mihalcea, fost antrenor Dinamo
Grevă de amploare la Dinamo! Jucătorii nu mai acceptă compromisuri
Jucătorii lui Dinamo au plecat în mini-vacanța de Sărbători tot neplătiți. Cu excepția primelor venite de la suporteri, fotbaliștii „câinilor” n-au văzut nici măcar un cent din sumele promise de Cortacero. Mobilizați de suporteri, jucătorii dinamoviști au scos maximum din ce puteau scoate în ultimele partide, în condițiile în care au jucat pe „burta goală” tot turul. Totuși, acest lucru nu se va mai întâmpla și în 2021.
Sursele GSP.ro au aflat de greva de amploare pe care jucătorii lui Dinamo au pus-o la cale pentru luna ianuarie. Aceștia au plecat în vacanțe, la familii și copii, cu promisiunea că salariile le vor fi achitate în prima parte a lui ianuarie. Dacă acest lucru nu se va întâmpla nici de data aceasta, „greii” vestiarului au luat o decizie fermă: se vor prezenta la reunirea de pe 3 ianuarie, dar vor refuza categoric să se antreneze dacă nu vor fi plătiți.
VIDEO Radu Birlică: „Așa se poate salva Dinamo. 99% mă îndoiesc că Pablo Cortacero va aduce banii”
Citește și alte știri despre Dinamo:
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!