Articol de GSP - Publicat joi, 23 noiembrie 2017 20:29
Sorin Cârțu nu înțelege de ce Vasile Miriuță a mai revenit la Dinamo, după ce șefii au căutat timp de două zile înlocuitori.
Mai mult, fostul antrenor al Craiovei și al FCSB-ului critică jocul lui Dinamo și situația în care a ajuns clubul.
"Dacă aș fi fost în locul lui Vasile Miriuță, niciodată nu aș mai fi acceptat să revin. Nu aș fi trăit situația asta și nu îl înțeleg. În situația în care e Dinamo, e greu. Îmi pare rău pentru el și situația în care se complace.
Nu e un antrenor rău și l-aș fi vrut mai stăpân pe situație. La modul în care se comportă lumea cu el acolo, nu văd o continuitate. Dinamo lasă o impresie groaznică, jalnică. E de necrezut la un club de numele lui Dinamo. Ca ținută, în ultimul timp nu se recomandă pentru fotbalul de performanță.
Anul acest e un paradox, când a schimbat politica salarială uite ce rezultate a avut. Și când au câștigat, victoriile au fost tot chinuite", a declarat Sorin Cârțu la TV Digi Sport.