Cazul fotbalistului român care și-a pierdut părul după barajul de promovare în Liga 1: „Oamenii îmi tot ziceau că am fost blat”

La meciul de acum o săptămână, din barajul cu CS Mioveni, Dumitrașcu avea doar mici insule de păr

Articol de Marius Mărgărit - Publicat marti, 25 august 2020 19:50 / Actualizat marti, 25 august 2020 21:33

Denis Dumitrașcu, 25 de ani, a descoperit acum doi ani că suferă de o boală autoimună, alopecie, după ce Chindia a ratat promovarea în Liga 1, cu Voluntari, iar acum face tratament și speră să se vindece.

În urmă cu doi ani, Denis Dumitrașcu era un om normal și un fotbalist obișnuit, jucând la Chindia, în Liga 2. După barajul de promovare în primul eșalon, pierdut de târgovișteni la penalty-urile de departajare, în fața celor de la Voluntari, viața lui s-a schimbat. Atunci a aflat că suferea din naștere de o boală autoimună, alopecie, care provoacă căderea părului, din cauza unor dezechilibre chimice, dar și a stresului.

Denis Dumitrașcu: „Prima dată mi-a căzut părul unei sprâncene"

Primele semne ale alopeciei au apărut pe vremea când era în clasa a 8-a. Denis își amintește că „mi-a căzut o parte a sprâncenei. Pe vremea aia era la modă să îți razi puțin din sprânceană, după cum făcuse Adrian Cristea, de la Dinamo. Mama mea chiar m-a acuzat că aș fi făcut asta, nu mă credea că părul sprâncenei îmi căzuse. Probabil de la stresul unor examene. Atunci n-am dat atenție, pentru că între timp mi-a trecut și totul părea normal".

Dumitrașcu: „M-au afectat ratarea barajului, dar și acuzele de blat ale oamenilor"

Acum, Denis e aproape chel, are doar câteva smocuri de păr în cap. Așa joacă de doi ani, iar la început lumea din jur s-a obișnuit mai greu cu această imagine. Chiar și pentru el și cei dragi lui a fost un șoc.

Denis a fost de acord să vorbească cu Gazeta Sporturilor despre boala sa: „Arăt așa fiindcă am fost extrem de afectat după acel baraj pierdut cu Voluntari. Era visul meu din copilărie să ajung să evoluez în Liga 1. În minutul 12 al partidei retur, am pus piciorul într-o contră și mi-am fisurat degetul mare de la piciorul drept. De la adrenalină și dorința de a juca, nici nu mi-am dat seama. Am rămas pe teren până după minutul 80. După meci am înțeles ce se întâmplase, fiindcă degetul se înnegrise complet și mă durea. Am stat vreo două săptămâni. Dar mai grav era că, pe unde mă duceam, oamenii îmi tot ziceau că noi am fost blat, că nu ne-am dorit să promovăm. Eu, care știam adevărul și prin ce dureri trecusem ca să joc, normal că am fost afectat. Și pe acest fond de stres, de supărare, mi s-a declanșat boala".

Părul a început să îi cadă tot mai des și tot mai mult. A fost la medici și după o mulțime de analize a aflat că are alopecie, o boală autoimună, care are ca efect căderea părului. Avea și deficit de vitamine, printre care și vitamina C. Ar fi trebuit să aibă între 60 și 90, dar el avea doar 17.

La început s-a gândit să facă implant de păr, „dar mi s-a explicat că din cauza acestei boli, firele nu ar rezista. Practic, părul îmi crește, dar rădăcina firelor de păr e prea slabă și de aceea cade foarte repede".

După mai multe controale și încercări, Denis face acum un tratament cu injecții cu plasmă în pielea scalpului, dar și în bărbie și sprâncene. Spune că „e destul de dureros, dar vreau să fac asta. Mi se ia sânge, se centrifughează, iar plasma mi se injectează în aceste zone. Sper să dea rezultate. Au apărut mici «insule» de păr ca să zic așa. În baraj nu le-am mai ras, de aceea poate că arătam mai ciudat, dar vorbisem cu un coleg să le las așa, din superstiție, să rămânem în prima Ligă. Se văd deja rezultate și sper să revin la normal cât mai repede".

Denis spune că „acum, când am aflat că vom juca iar la baraj, cu Mioveni, n-am mai fost chiar așa de stresat. Mă bucur că l-am câștigat. Eu zic că nu eram chiar cei mai slabi, dar după pandemie am jucat cam rău, nu ne ieșea mai nimic, plus că am și fost dezavantajați de arbitraje la unele meciuri. Sezonul viitor Chindia va arăta altfel și nu vom mai avea emoții".

„Am vorbit deschis despre ce mi se întâmplă pentru că vreau să-i ajut pe cei care suferă de această boală. E ceva trecător, care se poate rezolva cu răbdare"

„Chiar dacă rămân fără păr, nu e dramă. Important e că sunt alături de mine prietena mea, Bianca, familia și prietenii. La început le-a fost și lor greu, dar acum totul e bine"