Articol de GSP - Publicat vineri, 04 noiembrie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 04 noiembrie 2011 22:36
Ceahlăul Piatra Neamţ s-a impus la limită, scor 2-1, în meciul din deplasare cu CS Mioveni. Oaspeţii au urcat pe locul 10 în campionat, cu 16 puncte, în timp ce Mioveni rămîne pe ultima poziţie, cu 8 puncte.
Vezi aici comentariul liveTEXT!
Soarta partidei s-a decis în chiar primul minut: Tănase l-a călcat pe picior pe Stana şi a fost eliminat. Trecuseră doar 22 de secunde, iar argeşenii au acuzat din plin pierderea unui jucător: Stana a deschis scorul în minutul 6 cu un lob de la 40 de metri, profitînd de ieşirea hazardată a lui Popescu dintre buturi.
Constantinescu a dublat avantajul oapeţilor în minutul 22, după ce a marcat din apropiere la o pasă a lui Cebotaru. Oaspeţii au deţinut controlul primei reprize şi au ratat alte cîteva şanse bune prin Constantinescu şi Gafiţa.
Argeşenii au revenit de la cabine mult mai montaţi, iar Iordache a reuşit să reducă din dezavantaj cu o lovitură de cap de la 8 metri. În continuare, Mioveniul a alergat după egalare, dar fără prea mari reuşite. Soarta meciului a fost pecetluită în minutul 85, după ce Ionuţ Voicu a văzut al doilea galben, iar cu doi oameni în minus, Mioveniul n-a mai pus nici un fel de probleme.
Echipe de start:
MIOVENI: Popescu - Voicu, Săndulescu, Ad. Iordache, G. Neagu - G. Enache, Mărgăritescu, V. Gheorghe, Coşereanu - C. Tănasă, Dina
Rezerve: Coca, Olteanu, Lircă, Cl. Ionescu, Crăciun, Ayza, Creţu
CEAHLĂUL: Villadsen - Dumitraş, Forminte, Cazan, Barna - Achim, Monroy - Cebotaru , Constantinescu, Stana - Gafiţa
Rezerve: Jovici, Matteus, Omerbegovici, Bădescu, Onciu, Ţepeş, Figueras