Articol de GSP - Publicat luni, 16 decembrie 2019 12:17
Denis Alibec (28 de ani), vârful Astrei Giurgiu, a fost criticat în nenumărate rânduri pentru viața sa extrasportivă dezordonată. Ba chiar a fost acuzat că ar fi fumat la pauza meciului Franța - România 2-1 de la EURO 2016.
La 3 ani și jumătate de la acel moment, Alibec a mai negat o dată zvonurile apărute la acea vreme, făcând mărturisiri și despre una dintre superstițiile pe care le are înaintea meciurilor.
„Eu am un obicei înainte să intru pe teren. Mă spăl pe picioare, așa-mi vine mie. Apoi mă încalț cu ghetele și rămân așa.
Nu știu cum s-a spus asta (n.r - acuzațiile că ar fi fumat în pauza acelui meci). Bine, am întârziat un pic, vreo două minute, și s-a spus că am fumat. Dar nu, cu siguranță n-am fumat. Aș fi recunoscut. Mai sunt fumător, mai fumez uneori. Dar nu o s-o fac la pauza unui meci. N-am fumat în viața mea la pauză”, a spus Alibec, la TV Digi Sport.
29 de minutea bifat Alibec în partida Franța - România 2-1. Anghel Iordănescu l-a trimis în teren în minutul 61, în locul lui Florin Andone