Articol de George Nistor - Publicat sambata, 23 noiembrie 2024 23:26 / Actualizat duminica, 24 noiembrie 2024 00:14
CFR Cluj a remizat cu Rapid în etapa 17 din Superligă, scor 1-1. Ambele goluri au venit pe final: mai întâi au lovit gazdele, pentru ca giuleștenii să egaleze în 90', prin Borisav Burmaz.
Toate informațiile despre meciurile etapei 17 a Superligii
Cronică de George Nistor după CFR Cluj - Rapid 1-1: Remiza de 10 minute. Giuleștenii salvează un punct prin renegatul Borisav Burmaz
În Gruia invernală, CFR Cluj și Rapid s-au întâlnit în ceea ce pasionații de etichete au numit, la început de rundă, derby-ul etapei 17 din Superliga. Cu public rarefiat în spate, cele două feroviare ale campionatului au alunecat într-un fotbal-bocnă, fără de construcție și limitat în posibilități.
Altfel spus, teza jocului spectaculos încadrat de omăt și-a arătat încă o dată invaliditatea în campionatul României, deși cele două formații aveau un plus de moral înaintea primului fluier al partidei:
Dan Petrescu spera la cea de-a doua victorie consecutivă, după izbânda de la Galați, în timp ce Șumudică cel înfofolit spera să urce pe loc de play-off: 10 puncte în ultimele patru meciuri, mult pentru o formație până nu demult chinuită de blestemul golului primit când îi era lumea mai dragă.
Orice acțiune a înghețat la Louis Munteanu
Dacă oaspeții au mizat pe aceeași structură de echipă, cea care a dat rezultate, ardelenii au încercat să pluseze prin mai mult echilibru, în detrimentul unei fantezii neproductive, astfel că Deac și Tachtsidis au început pe bancă.
Precaută în start, CFR Cluj a fost cea care și-a arătat o deschidere relativ mai mare în a pasa și dezvolta fotbalul orientat spre poarta adversă, chiar dacă în profunzime a cunoscut ceața.
Cu Adrian Păun foarte activ în flancul stâng, Postolachi și Louis Munteanu s-au căutat în combinații, atacantul moldovean fiind autorul primului șut (9'), fie el și de la mare distanță.
A contribuit din plin și așteptarea pe care și-au propus-o giuleștenii, pentru a nu risca. Blocajul bucureștenilor i-a făcut pe Nkololo (27'), surprins de pasul greșit al lui Ignat, Păun și Petrila să urmeze inițiativa, însă fără succes.
Toate mingile l-au căutat pe Louis Munteanu, pivotul prieten cu golul, dar Pașcanu și Ignat, completați de Cristi Manea în defensivă, au strâns perfect de fiecare dată când atacantul a încercat să destabilizeze prin poziționare și execuție.
Christensen, în mediul lui. Efectele lui Boupendza au ținut doar de cald
Rapid nu a avut un creator la Cluj, ci mijlocași responsabilizați cu strânsul de șurub. În persoana lor, Jakub Hromada, ceva mai retras, respectiv Tobias Christensen, un norvegian obișnuit cu gradele prevestitoare de decembrie.
Nordicul a fost pe tot terenul, a faultat tactic în momentele grele, motiv pentru care Mogoș, din dreapta, Postolachi și chiar Djokovic, „vulpoi” pregătit să lanseze ofensiva, nu au reușit să avanseze pe cât și-ar fi dorit Petrescu.
Așteptări mari au fost și de la Boupendza, gabonezul care a dat, poate fără să știe, „blândul” Ohio pe omătul de sub Feleac. Utilizat în continuare ca vârf, pasele cu călcâiul nu au produs efect pe tabelă. Mereu obosit la finalizare, fără oxigen, inadecvat pentru contraatacuri. În categoria invizibililor s-a inclus și Clinton N'Jie, inert timp de 57 de minute, incompatibil cu eforturile lui Onea de a urca.
Curajul lui Fică, anulat de Borza
În partea secundă, a apărut și primul șut pe spațiul porții, ce i-a aparținut lui Boupendza, fără probleme pentru Hindrich.
CFR-ul a plusat și mai mult pe cartea atacului, iar Șumudică a simțit imediat că energia superioară a echipei lui Dan Petrescu poate rupe scorul. Prin urmare, i-a introdus pe teren pe Hasani și Pop, pentru ca N'Jie și absentul Petrila să ia loc pe bancă.
Pericolul se instalează și la fazele fixe, clujenii căutând unghiuri și soluții la cornerele executate. Matei Ilie a fost aproape de deschiderea scorului (78'), după ce a trimis simplu, din doi metri, pe lângă poartă.
Alin Fică a „spart gheața” (81'), cu un șut curajos, cu solul, la care Siegrist a fost surprins de viteza pe care a prins-o balonul.
Avantajul a durat doar șase minute, pentru că nou-intratul Burmaz a egalat după o acțiune cu elan a lui Andrei Borza.
S-a terminat 1-1, o remiză de la care Rapid aproape că își luase gândul pe final. Un meci dezghețat târziu, în care cele două echipe au căutat să se încălzească și să nu se rănească.
Alin Fică și Borisav Burmaz se află la primele goluri în acest campionat. Rapid a terminat meciul cu 4 jucători U21 pe teren.
Clasamentul în Superligă în urma acestui meci:
FINAL » CFR Cluj - Rapid 1-1
Au marcat: Fică 81' / Burmaz 90'
În prima parte a meciului, termometrele au arătat -2 grade Celsius în Cluj-Napoca. Spre final, temperatura coborâse cu un grad!
4.153 de oameni au asistat la meci - număr oficial.
CFR Cluj - Rapid, echipe de start:
CFR CLUJ (4-3-3): Hindrich - Mogoș, Leo Bolgado, M. Ilie, Simao Rocha - Fică, Djokovic (cpt.), Ad. Păun - Nkololo, L. Munteanu, Postolachi
Rezerve: Gal - Camora, F. Iacob, Boben, Graovac, K. Keita, Artean, R. Filip, Tachtsidis, Deac, Korenica, Michael
Antrenor: Dan Petrescu
RAPID (3-4-3): Siegrist - Cr. Manea, Ignat, Pașcanu - Onea (cpt.), Christensen, Hromada, Borza - N'Jie, Boupendza, Petrila
Rezerve: Aioani - Săpunaru, Blazek, Braun, Gojkovic, Emmers, Grameni, Vulturar, Micovschi, R. Pop, Hasani, Burmaz
Antrenor: Marius Șumudică