Articol de Marius Mărgărit - Publicat miercuri, 16 iunie 2021 15:35 / Actualizat miercuri, 16 iunie 2021 15:49
Chindia a pierdut deja 3 dintre titularii echipei revelație a sezonului trecut, Pițian, Dumitrașcu și Rață, care au plecat la alte echipe și mai poate râmâne fără alți 5, Iacob, Sulca și Căpușă, a căror împrumut de la Viitorul s-a încheiat, plus Popa și Florea, care se antrenează cu târgoviștenii, dar nu au semnat încă prelungirea contractelor.
Considerată la începutul sezonului trecut drept o candidată aproape sigură la retrogradare, Chindia a fost una dintre marile surprize, fiind aproape să prindă play-off-ul.
L-a ratat de puțin, dar a câștigat play-out-ul, unde a condus permanent, departe de orice emoții. Aceasta în condițiile în care s-a bazat pe un grup restrâns 16-17 jucători, care au evoluat constant.
Trei dintre ei, Andrei Pițian, Denis Dumitrașcu și Vadim Rață, au plecat deja, primii doi la FC Argeș, ultimul la Voluntari.
Acestora li se adaugă și cei trei fotbaliști care fuseseră împrumutați de la Viitorul, Paul Iacob, Marco Dulca și Tiberiu Căpușă, care au șanse destul de mici de a mai continua alături de târgovișteni.
În plus, cei doi atacanți, Daniel Popa (7 goluri) și Daniel Florea (8 goluri), nu au semnat nici ei încă noi contracte. Iar acestora li se adaugă și alți cinci jucători, Yameogo, Diaz, Neicuțescu, Berisha și Costea, folosiți mai puțin, care s-au despărțit și ei de formația condusă de Emil Săndoi.
Doar Popadiuc și Sergiu Suciu au venit la Chindia
Astfel tehnicianul ar putea pierde 12 dintre componenții lotului pe care l-a avut la dispoziție, dintre care chiar 8 titulari.
Iar la capitolul sosiri, deocamdată au fost transferați doar doi mijlocași, Doru Popadiuc (26 ani), de la Poli Iași și Sergiu Suciu (31 ani), care a jucat mai mult în Itlalia, ultima dată la Juve Stabia, în Serie C.
E un moment dificil, au plecat trei jucători importanți. Ei au crescut mult în ultimul campionat, și-au făcut datoria față de club. Mi-aș fi dorit să rămână, pentru că se formase un colectiv frumos, dar au decis să meargă la alte echipe și le doresc multă baftă! În rest, suntem în discuții și cu alți jucători și sper să rămână și ceilalți care au dus greul în sezonul trecut.
Pe ei mă voi baza, pe cei care au au jucat sezonul trecut și care au ajutat echipa. Așa cum la începutul campionatului precedent puțini se așteptau să formăm aici o echipă bună, de temut chiar, eu sper să nu mai plece jucători și să încercăm să facem iar o figură la fel de frumoasă și în acest campionat.
- Emil Săndoi
Salariile la zi, dar prime restante la Chindia
Cu unul dintre cele mai reduse bugete din Liga 1, Chindia a reușit totuși să asigure un echilibru financiar la echipă. Jucătorii sunt cu salariile la zi, dar mai au de încasat câteva prime din sezonul regulat și pe cele din play-out, plus bonusul de salvare de la retrogradare.
Târgoviștenii jucau pe 1000 de lei de punct în prima parte a campionatului și pe 1.500 de lei în play-out. În urma unor discuții cu fotbaliștii, președintele Marcel Ghergu i-a asigurat pe toți că își vor primi curând și primele restante.
Chindia, cantonament la Săcele
Chindia va face un cantonament de pregătire în perioada 28 iunie- 9 iulie, la Săcele. Acolo unde va avea cel puțin 4 partide de verificare. Două dintre ele au fost deja stabilite, cu Viitorul (30 iunie) și cu FCSB (3 iulie), alte două urmând să fie stabilite.
VIDEO Continuă EURO 2020! Totul despre Olanda - Austria
Citește și:
Jucătorul ratat de FCSB poate evolua în Liga 1: „Am primit patru oferte”