Articol de GSP - Publicat marti, 12 decembrie 2017 16:29
Ionuț Chirilă a vorbit despre mijlocașul Olimpiu Moruțan, jucătorul celor de la FC Botoșani, dorit de FCSB și de CFR Cluj.
Chirilă l-a lăudat pe jucătorul de 18 ani, a spus că acesta poate ajunge un fotbalist important și că poate prinde un transfer important în străinătate.
"Îmi place foarte mult de Moruţan. Are ce-i trebuie pentru a jucat în campionatele tari. Are explozie în spaţiile mici şi se prestează pe jocul combinativ. Are personalitate şi are glezna fină.
Moruţan schimbă viteza în care aleargă ca un fulger. Este un jucător care acum face diferenţa. Un milion de euro pentru un jucător din România este o sumă mare. Dar dacă echipa ajunge în Europa League sau în Champions League, valoare lui creşte. Poate ajunge să se transfere pe 10 milioane de euro. Are ce-i trebuie pentru fotbalul mare.
Marele avantaj al lui este că are 19 ani. Poate creşte şi poate ajunge la un nivel înalt. Este matur deja", a spus Chirilă la Pro X.
În acest sezon din Liga 1, Moruțan a marcat două goluri în 20 de partide.
600.000 €este cota lui Moruțan, potrivit transfermarkt.de