Articol de GSP - Publicat vineri, 30 octombrie 2020 21:29 / Actualizat sambata, 31 octombrie 2020 08:30
Bogdan Mara, directorul sportiv al Astrei, a vorbit despre amânarea partidei cu Dinamo.
- CONTEXT: Meciul Dinamo – Astra din etapa #9 a Ligii 1 era programat pentru această seară, de la ora 21:00;
- Partida nu se va mai juca, după apariția cazurilor de COVID-19 la formația din Giurgiu;
- Liga Profesionistă de Fotbal a reprogramat confruntarea pentru 14 noiembrie 2020 - detalii, pe larg, AICI.
„Majoritatea testelor s-au făcut azi la Ploiești. Ieri, au fost testați jucătorii de la echipa a doua, azi, de la prima echipă. Așteptăm în cursul acestei seri să primim rezultatele. Nu orice clinică îți face 40 de teste deodată. Ne-am testat cum am putut, nu durează 5 minute.
La echipa a doua am avut 12 pozitivi, restul negativi. Concluzia e că nu ne ies 13 fotbaliști pozitivi, valizi. Avem suspendați, accidentați, deci vreo 20 de indisponibili. Nici portar nu aveam. COVID-ul ăsta ne omoară pe toți”, a spus Mara în emisiunea „Fotbal Club” de la Digi Sport.
Bogdan Mara, director sportiv Astra Giurgiu: „Dacă Dima iese negativ acum e bătăie de joc!”
De asemenea, oficialul giurgiuvenilor a relatat cazul ciudat al lui Constantin Dima: „El a făcut testul pentru anticorpi și i-a ieșit că are anticorpi. Acum a ieșit din nou pozitiv, poate fi un test contaminat, de-aia am preferat să schimbăm clinica. Iar dacă iese negativ acum, e bătaie de joc față de viețile oamenilor! Oamenii s-au izolat, au plecat de acasă, își lasă familiile disperate”.
Constantin Dima (dreapta)
Match Preview Hermannstadt - CS U Craiova
Citește mai multe știri din Liga 1:
Dinamo, reacție oficială după decizia LPF: „Noi vrem să jucăm şi să se decidă totul pe teren”