FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Cornel Dinu, prima reacție după derapajul la adresa foștilor dinamoviști: „Nu-i de acceptat cum i-am blagoslovit”

Cornel Dinu se află în mijlocul unui scandal
Cornel Dinu se află în mijlocul unui scandal

Articol de GSP - Publicat vineri, 22 mai 2020 14:11

Cornel Dinu (71 de ani) a scris un editorial după apariția filmării incriminatorii în care folosește un limbaj grosolan la adresa lui Gigi Mulțescu, Ioan Andone și Dumitru Moraru.

„Mister” a reacționat în Fanatik. Câteva fragmente mai jos.

 „Am vrea să fim îngeri, nu suntem, însă, decât oameni. Cu virtuți, dar și păcate. Primul pas spre Mântuire este să (ne) recunoaștem…”, a început Dinu. 

„Da, e urât să înjuri, pentru oricine, în primul rând nu e creștinește. Dar prin ce face și cum se comportă, respectă și se supune omenirea moralei creștine?”, continuă Dinu, care explică faptul că „în fața ipocriziei, recunosc, îmi mai pierd cumpătul vorbei, aruncând, ca orice născut în zodia Leului, și fulgere de exprimare”.

Cornel Dinu: „Nu-i de acceptat cum i-am blagoslovit, dar când am fost eu lovit pe nedrept ca să n-am replică?”

„Îmi trebuia mârșăvia filmării și turnătoriei de la ziua de naștere a fratelui meu de post și ceva sânge străbun, Miodrag Belodedici. Amănuntul că a fost o aniversare privată și că ar mai exista respect pentru o astfel de intimitate, dacă l-aș invoca, ar fi o curată nebunie. Nu-mi închipuiam că voi fi răstignit chiar așa…”, scrie Dinu.

„Nu-i de acceptat cum i-am blagoslovit, dar când am fost eu lovit pe nedrept ca să n-am replică? Doar puțini slujitori acum de taste albiți pe la tâmple mă pot judeca. Din păcate sunt din ce în ce mai mulți în viața de zi cu zi. Când educația se pierde neapărată și impusă de lege și reguli. Ca acum la noi, înjurătura pare doar o formă de atragere a atenției. Cine crede că dictatura izbânzii se face din fagurele vorbei se înșală amarnic…”, a scris „Mister”, în încheierea editorialul său explicativ.

Cornel Dinu, derapaj la adresa foștilor dinamoviști

„Îmi bag p*** și în fața ta și a lui Mulțescu. Cel puțin Moraru ăla e un alcoolic, e la nivelul ăstuia care cumpără Dinamo, Andone. Băga-mi-aș p*** în pârliții mă-tii, fotbaliștii p*** ați fost. Să moară mama dacă nu. Niște idioți, oi rătăcite, proști ca noaptea. Ei au fost fotbaliști instictuali, creier p***”, au fost cuvintele rostite de Cornel Dinu într-un clip devenit viral după ce a fost publicat pe o pagină de facebook care se dă drept Ilie Dumitrescu.

Citește mai multe știri despre Dinamo:

Giovanni Becali nu îi menajează pe spaniolii care au negociat pentru Dinamo: „Trepăduși!” + ce spune despre revenirea lui Cristi Borcea

Ioan Andone, prima reacție după înjurăturile vulgare ale lui Cornel Dinu: „Eu n-am fost la băutură cu el. E ceva... Doamne, ferește!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ce urmează pentru România după câștigarea grupei » Cum se califică „tricolorii” la Campionatul Mondial din 2026 și vestea extraordinară primită după Liga Națiunilor
Nationala
Ce urmează pentru România după câștigarea grupei » Cum se califică „tricolorii” la Campionatul Mondial din 2026 și vestea extraordinară primită după Liga Națiunilor
Mircea Lucescu „a erupt”, după meciul cu Cipru: „Niște nerușinați!”
Nationala
Mircea Lucescu „a erupt”, după meciul cu Cipru: „Niște nerușinați!”
De nicăieri! Candidat întrebat în dezbaterea prezidențială de la Digi 24: „FCSB este Steaua? În cât timp îi dați palmaresul domnului Becali?”
Superliga
De nicăieri! Candidat întrebat în dezbaterea prezidențială de la Digi 24: „FCSB este Steaua? În cât timp îi dați palmaresul domnului Becali?”

Ion Țiriac a „incendiat” internetul cu apariția controversată de la Turneul Campionilor » Ce scria pe șapca miliardarului: imaginile au apărut pe transmisiunea live a finalei

UEFA nici nu a stat la discuții și a refuzat pe loc cererea României » Ce solicitase FRF, imediat după abandonul naționalei din Kosovo


Comentarii (34)
markksson
markksson  •  24 Mai 2020, 00:07

Interesant, Dinule, e de vina zodia Leului, zici? Eu cred ca esti nascut in zodia Mârlanului, cu descendent (ca nu prea suna a ascendent) in zodia "Deșteptului Care Crede Ca Le Stie Pe Toate". Nici macar nu poti sa iti ceri scuze pur si simplu, trebuie sa tii si o prelegere care, de fapt, e menita sa explice de ce tu aveai de fapt dreptul sa derapezi in halul ala. E trist ce ti se intampla.

ipse
ipse  •  23 Mai 2020, 10:24
Postat de Zi Bobby pe 23 Mai 2020, 01:19

Nojoke, Ok sa zicem ca e asa cum zici.Ia tu toate loturile nationale de handbal ale Romaniei si arata-mi si mie numele Gherhard,ba si capitan de echipa nationala cum sustine.Apoi desigur,imi voi retrage cuvintele.In rest,ce am zis de Cornel Dinu reprezinta adevarul pur.Despre Dinu ,nu imi voi retrage cuvintele.Niciodata !Pt ca sunt targovistean la orgine si am absolvit ca si Dinu ,liceul teoretic "Ienachita Vacarescu ".Plus ca l-am intalnit la Bucuresti ,chiar in vila lui din Primaverii.Despre Dinu pot povesti ca in basme,3 zile si 3 nopti...

Se pare ca este cel care spune ca este. A fost handbalist la Bacau si nationala, apoi a plecat in Germania. Totusi exista o diferenta de o litera intre numele cu care apare aici si cel din articolul ul pe care te rog sa-l citesti. Iata linck-ul: http://leonardpopa.blogspot.com/2014/03/interviu-cu-fostul-handbalist-bacauan.html

ipse
ipse  •  23 Mai 2020, 10:12
Postat de Un Timisorean pe 23 Mai 2020, 06:59

Mister, esti derapat rau de tot. Prin declaratiile din ultima luna, ti-ai pierdut multi prieteni, dar si foarte multi simpatizanti. In sufletul tau de batrin se ascunde o mare "micime" . E urat sa imbatrinesti asa, e urita batrinetea.

Ba, ti-am mai spus, schimbati nick-ul. E *** pana la moarte!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (34)
Comentează