Articol de Alexandru Barbu - Publicat vineri, 01 ianuarie 2021 11:02 / Actualizat miercuri, 22 februarie 2023 13:38
Craiova are cele mai slabe rezultate cu echipele din prima parte a clasamentului. Într-o ierarhie virtuală, oltenii ocupă ultima poziție, sub Clinceni, Sepsi și Chindia!
Sezonul regular și-a consumat deja 15 runde. FCSB a terminat în premieră anul pe locul 1 de la introducerea sistemului play-off/play-out, în fruntea clasamentului și-au făcut loc 3 echipe-surpriză, iar Craiova reprezintă decepția meciurilor tari.
Oltenii au jucat în ultimele două runde din acest an chiar cu principalele contracanditate la titlu, FCSB și CFR Cluj. Elevii lui Papură au dezamăgit: 0-2 pe „Oblemenco” împotriva roș-albaștrilor, 0-0 în Gruia contra campioanei. Mai mult, Craiova a cedat, în tur, în fața a două echipe care nici măcar nu-și propuseseră să acceadă în play-off la startul stagiunii: Chindia Târgoviște și Academica Clinceni. Ambele confruntări pierdute „acasă”, 0-1.
Practic, juveții au triumfat împotriva unei singure formații din primele 6, Sepsi. Clasamentul defalcat cu rezultatele dintre grupările aflate acum pe loc de play-off este dominat, previzibil, de FCSB, urmată de CFR Cluj. Podiumul fiind completat de revelația Clinceni.
Liga 1 » Clasamentul alcătuit pe baza meciurilor dintre primele 6 echipe
ECHIPĂ | PUNCTAJ |
---|---|
1. FCSB | 10 |
2. CFR Cluj | 9 |
3. Clinceni | 7 |
4. Sepsi | 5 |
5. Chindia | 5 |
6. Craiova | 4 |
Partidele directe
- Sepsi - Craiova 0-1
- Clinceni - CFR Cluj 1-2
- CFR Cluj - Sepsi 0-0
- Clinceni - Chindia 0-0
- CFR Cluj - Chindia 0-0
- Clinceni - FCSB 0-2
- Chindia - Sepsi 1-2
- Craiova - Clinceni 0-1
- Clinceni - Sepsi 2-0
- Chindia - FCSB 0-2
- Craiova - Chindia 0-1
- CFR Cluj - FCSB 2-0
- Craiova - FCSB 0-2
- CFR Cluj - Craiova 0-0
- FCSB - Sepsi 1-1
Clasamentul LIVE din Liga 1
Cum ar arăta play-off-ul în acest moment
ECHIPĂ | PUNCTAJ |
---|---|
1. FCSB | 17 |
2. Craiova | 16 |
3. CFR Cluj | 16* |
4. Sepsi | 14* |
5. Clinceni | 13* |
6. Chindia | 10 |
*Echipe care au număr impar de puncte și, după înjumătățire, ar profita de rotunjirea prin adaos
Ce urmează în Liga 1, după sezonul regular:
- Play-off cu 6 echipe, care vor juca tur-retur, și play-out cu 10 echipe, care vor juca doar un meci. Deoarece în play-out vor fi doar 9 jocuri, cinci echipe vor juca un meci în plus pe teren propriu: 2 echipe retrogradează direct, 2 echipe joacă baraj. Din Liga 2 promovează direct 2 echipe, iar 2 joacă baraj;
- Locurile 1 și 2 din play-out joacă un baraj. Câștigătoarea va juca un nou baraj cu trupa clasată în play-off pe ultimul loc de Europa League și se va alege astfel ultima reprezentantă din competiția continentală.
Citește mai multe știri din Liga 1:
Ante Puljic, pariu în seara de Revelion: „Dacă face asta, mergem în play-off! Cheia e la el”
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat