Articol de Andra Mocanu - Publicat marti, 26 decembrie 2023 14:38 / Actualizat marti, 26 decembrie 2023 15:02
Gigi Becali, patronul de la FCSB, susține că finul Cristi Borcea i-a propus să facă intervenții estetice.
Fostul acționar al lui Dinamo e un adept al injecțiilor cu acid hialuronic și botox. Borcea i-a propus și lui Becali să apeleze la asemenea intervenții, însă patronul de la FCSB nu a vrut să audă.
Cum a reacționat Becali când Borcea i-a propus să facă intervenții estetice
„Mi-a spus: «Bă nașule, te fac de 25 de ani!». Și i-am zis, «Bă, ești nebun! Nici dacă mor, îmi tai capul, pune capul pe buturugă și îmi tai capul. Taie-mi capul, dar cum să fac operație?». Mă fac de râs la bătrânețe. Am 66 de ani, vreau să mor cu demnitate, să mor cu Hristos.
Mă duc acum să fac operații? Pentru ce? Eu fug de femei. Pentru ce îmi trebuie? Ce, nu aș putea și eu? Cu bani plătești, iei frumuseți. Orice vârstă are moralitatea și frumusețea ei.
Asta cu operațiile la bărbați este o operă drăcească. Pentru ce să fac? Mă fac frumos pentru ce? Mă fac frumos dacă vreau să mă placă femeile. Dacă nu mă interesează femeile, ce mă mai interesează pe mine?
Aaa, mă îngrijesc cât de cât, așa e bine să avem grijă și de trup, nu e Dumnezeu împotrivă să ne îngrijim, să ne înfrumusețăm trupul cu niște haine, să ne placă să fim frumos îmbrăcați, să fim curați, numai să facem niște lucruri care să afecteze sufletul, că suferă cu trupul odată”, a spus Gigi Becali la România TV, citat de Libertatea.
FOTO. Gigi Becali, show la cununia lui Ianis Hagi
Cristi Borcea: „În momentul în care veneam în permisie, îmi puneam acid”
„Primul lucru, acid hialuronic fiole, comandam, ce ziceai, aia îți aducea. Nu aveai voie să iei orice, dacă permitea regulamentul. Aveam frizeri acolo, care făceau cursurile și mă tundeau tot timpul. Eu acum, acasă, părul din urechi îl fac cu flacăra, că acolo m-au învățat, la pușcărie. Cu bricheta, așa m-au învățat, așa fac.
Aveam acolo deținuți care făceau cu ața, mă pensau. Sunt specializați. În momentul în care veneam în permisie, atunci îmi puneam acid, când veneam în permisie de două zile, trei zile, cinci zile”, a dezvăluit Cristi Borcea, în cadrul podcastului „Tare de tot”.
VIDEO. Gigi Becali, la cununia lui Ianis Hagi! A dansat şi a cântat ca în trecut
Citește și:
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor