Articol de GSP - Publicat vineri, 06 august 2021 23:24 / Actualizat vineri, 06 august 2021 23:31
CFR Cluj a învins-o pe CS Mioveni, scor 1-0, la finalul unui meci în care brigada de arbitri condusă de Andrei Chivulete a greșit flagrant.
Marius Șumudică continuă să folosească un sistem de rotație al jucătorilor. Lipsa de coeziune s-a văzut în prima repriză, una controlată de campioana României, dar fără multe momente de panică în careul advers.
CFR Cluj, victorie cu ajutorul lui Chivulete la Mioveni
Tripla schimbare de la pauză, cu Omrani, Manea și Deac introduși pe teren, a schimbat ritmul atacurilor clujene. Golul a venit rapid, în minutul 49, de la Claudiu Petrila. Mijlocașul în vârstă de 20 de ani a plecat însă dintr-o poziție de ofsaid.
3goluri are Petrila în acest sezon de Liga 1
Brigada lui Andrei Chivulete a mai comis o eroare în defavoarea gazdelor. În minutul 76 a trecut cu vederea o ținere evidentă a lui Graovac asupra lui Garutti.
CFR Cluj, 4 victorii din 4 meciuri
CFR Cluj continuă parcursul perfect în Liga 1, 4 victorii în 4 runde. E prima în clasament. CS Mioveni rămâne cu 3 puncte.
CS Mioveni - CFR Cluj 0-1
- A marcat: Petrila 49
- Click AICI pentru live și statistici
- VIDEO cu cele mai importante faze
CS Mioveni - CFR Cluj, echipe de start
CS Mioveni: Ducan - Scarlatache, Garutti, I. Balaur - Oancea, M. Panait, L. Dumitriu, Șerbănică - Blănaru, Bg. Rusu, Buziuc
Rezerve: A. Popescu - Al. Iacob, Vereș, D. Toma, Rădescu, Coșereanu, Massaro, A. Cristea, Burnea
Antrenor: Alexandru Pelici
CFR Cluj: Bălgrădean - Susic, Graovac, D. Ciobotariu, Latovlevici - Tahiri, Fofana, Chipciu - Petrila, Debeljuh, Costache
Rezerve: Hindrich - Cr. Manea, Camora, Bouhenna, Hoban, Itu, C. Deac, Gîdea, Omrani
Antrenor: Marius Șumudică
Stadion: Orășenesc, Mioveni
Arbitru: Andrei Chivulete / A1: Vladimir Urzică, A2: Andrei Constantinescu