Articol de GSP - Publicat luni, 09 iulie 2018 15:59
După ce și-a vândut trei jucători de bază, Băluță, Gustavo și Screciu, CSU Craiova încearcă să dea lovitura pe piața transferurilor.
Oltenii își caută un atacant și au început negocierile pentru împrumutul lui George Pușcaș, 22 de ani. Atacantul aparține de Inter, iar de-a lungul ultimelor sezoane a fost împrumutat la mai multe echipe din Italia.
În sezonul trecut, Pușcaș a jucat la două echipe: în Serie A la Benevento și în Serie B la Novara. Inter l-a luat pe Pușcaș de la Liberty Oradea, în 2013. A mai jucat la juniorii lui Inter și la Bari.
2.800.000 €este cota lui George Pușcaș, potrivit transfermark
Pușcaș a debutat în mai la la naționala României, bifând două partide amicale. La Benvento, Pușcaș a bifat 11 meciuri și a dat un gol, iar pentru Novara a marcat de 9 ori în 19 partide.