Articol de Alexandru Barbu - Publicat joi, 31 decembrie 2020 10:49 / Actualizat joi, 31 decembrie 2020 17:14
Dan Nistor, 32 de ani, unul dintre liderii de la Craiova, a fost modest în turul campionatului. Mijlocașul e foarte departe de randamentul din aceeași perioadă a sezonului precedent, când îmbrăca tricoul lui Dinamo.
Craiova a încheiat anul pe poziția a doua în Liga 1. Deși a obținut doar un punct din confruntările cu rivalele FCSB (0-2) și CFR Cluj (0-0), oltenii păstrează șanse reale la titlu.
Totuși, jocul juveților a cunoscut un regres față de a doua parte a ediției trecute de campionat, când Craiova a luptat pentru titlu până la ultima partidă, finala improvizată cu CFR, pierdută pe „Ion Oblemenco”, scor 1-3.
Una dintre explicații poate fi legată și de prestațiile lui Dan Nistor, fotbalist care a evoluat în toate confruntările din turul recent încheiat.
Ex-căpitanul lui Dinamo a contribuit determinant doar la două dintre cele 19 goluri reușite de Craiova. Incomparabil cu ce s-a întâmplat în intervalul similar din sezonul 2019/2020, când Nistor încă evolua pentru „câini”, o trupă mult inferioară în fața pretențiilor afișate de alb-albaștri.
Craiova » Declinul lui Dan Nistor
SEZONUL DE TOAMNĂ | MECIURI | GOLURI | PASE DECISIVE |
---|---|---|---|
2018-2019 | 15 | 1 | 4 |
2019-2020 | 16 | 4 | 10 |
2020-2021 | 15 | 0 | 2 |
Prăpastia este evidentă, mai ales că există o diferența enormă între Dinamo și Craiova. În ultimii doi ani petrecuți de Nistor în „haită”, dinamoviștii erau într-un colaps sportiv, similar - de altfel - cu situația din prezent. Dinamo a încheiat 2018 pe locul 11 în clasament, respectiv 2019 pe 9. În vreme ce gruparea din Bănie ocupă acum poziția secundă în campionat.
Nicolae Badea anunță o răsturnare de situație la Dinamo: „Vă spun eu ce se va întâmpla”
260.000 €a plătit Craiova în schimbul aducerii lui Nistor de la Dinamo, în ianuarie 2020
1.100.000 €este cota de piață a lui Dan Nistor, potrivit portalului de specialitate Transfermarkt
Craiova » Explicație pentru turația scăzută a lui Dan Nistor
Ion Crăciunescu punea deunăzi forma modestă a lui Nistor pe fondul lipsei spectatorilor. „La mijloc s-a rupt echipa, unde sunt chiar cei pe care Craiova conta cel mai mult, Cicâldău și Nistor. Nu cred că Nistor își permitea să joace așa dacă erau suporteri în tribune”, a declarat fostul mare arbitru internațional, citat de digisport.ro.
VIDEO » Crăciun în Liga 1: jucătorii de la CFR Cluj și Craiova au împodobit bradul
Citește mai multe știri din Liga 1:
Final de drum pentru Eric?! De ce își poate încheia brusc cariera în Liga 1