Articol de Remus Dinu - Publicat sambata, 29 aprilie 2023 17:08 / Actualizat sambata, 29 aprilie 2023 19:08
Dan Șucu, finanțatorul celor de la Rapid, anunță că cele cinci etape rămase din play-off vor fi decisive pentru evaluarea jucătorilor aflați la final de contract. De prestația avută în aceste meciuri depinde viitorul lor în Giulești, avertizează Șucu.
„E un club cu presiune aici. Evident că e și presiunea pusă de galerie, şi presiunea pusă de stadion, de suporteri. Să nu vă închipuiţi că noi, dacă nu vorbim şi nu dezbatem lucrurile în public, nu avem o grămadă de discuţii în intern, cu ce avem de făcut mai departe, ce se va întâmpla cu fiecare.
Acum e momentul în care se decide ce se întâmplă cu fiecare jucător, în ce măsură rămâne sau i se prelungeşte contractul, nu i se prelungeşte contractul, vine altcineva, rămâne cel care este acum”, a comentat Șucu.
Dan Șucu: „În jur de șapte-opt jucători sunt la final de contract”
Întrebat câți jucători se află la final de contract și sunt în pericol de a părăsi clubul, Șucu a spus:
„Trebuie să vorbiţi cu Nico (n.r. - Daniel Niculae) În jur de şapte-opt. Se evaluează totdeauna prelungirea contractului. Bine, şi la cei care mai au un an sau doi ani se discută de prelungirea pe încă un an sau nu, pe doi ani sau nu”, a spus Dan Șucu, conform Orange Sport.
E perioada în care evaluările sunt cât se poate de temeinice, pentru că într-o perioadă de genul ăsta, un jucător... tot timpul trebuie să joace bine, dar într-o perioadă de genul ăsta trebuie să joace cel mai bine.
- Dan Șucu, finanțator Rapid
„Mutu rămâne și sezonul viitor la Rapid”
Săptămâna trecuă, acționarul Victor Angelescu vorbea despre modul în care va arăta strategia Rapidului campionatul viitor: Adrian Mutu continuă pe bancă, cel puțin cinci jucători părăsesc clubul în vară și tot atâția urmează să fie aduși în Giulești.
„În mod sigur, Adi Mutu va fi antrenorul Rapidului și în sezonul următor! Deja am început să ne creionăm o strategie încă de la începutul play-off-ului și să ne gândim la jucătorii pe care-i vrem, dar asta nu înseamnă că nu evaluăm jucătorii pe care-i avem în acest moment.
Dar, normal, strategia e creionată, deja am început anumite discuții. Cred că va trebui să efectuăm 5-6 transferuri în vară, iar la plecări numărul e similar”, spunea Angelescu, la GSP Live.