Articol de GSP - Publicat joi, 10 noiembrie 2011 00:00 / Actualizat joi, 10 noiembrie 2011 14:50
După ce comisia de disciplină a LPF a respins contestaţia făcută de Dinamo în cazul lui Marius Constantin, directorul sportiv al formaţiei bucureştene, Constantin Dănilescu, a anunţat ce va face clubul din Ştefan cel Mare în continuare, adresînd şi două întrebări oficialilor lui FC Vaslui.
"O să facem recurs, fără niciun fel de problemă. Recursul ne va da sau nu ne va da dreptate, în cazul negativ urmînd să mergem la TAS. Am spus că ne ţinem de cuvînt, deci vom urma paşii: mai întîi comisia de recurs, apoi Tribunalul de Arbitraj Sportiv.
În toate regulamentele care sunt în vigoare, în articolul 55, e scris clar că echipa care foloseşte un jucător în asemenea situaţie pierde meciul cu 0-3. Noi depunem recursul imediat, vom fi planificaţi cît mai curînd. De ce nu i-a legitimat la FRF? De ce nu l-au legitimat şi pe juniorul Nicolae Stanciu? Noi ştiam lucrurile astea foarte bine, le cunoşteam în detaliu. Deocamdată, erau nişte probleme între domnul Porumboiu şi Zotta, dar sunt treburile lor, nu mă bag peste ei", a afirmat oficialul dinamovist.
Într-o încercare de a demonstra că vasluienii chiar au probleme cu jucătorii transferaţi, cum a fost şi cazul lui Marius Constantin, folosit în meciul direct, Tică Dănilescu le-a adresat două întrebări oficialilor moldoveni:
1. De ce nu a mai jucat Marius Constantin de la meciul cu Dinamo?
2. De ce nu au fost legitimaţi la FRF jucătorii aduşi la echipă, cum ar fi cazul tînărului Nicolae Stanciu?
Acesta a vorbit şi despre locul de desfăşurare al derby-ului cu Steaua: ”S-au făcut colective, colectivul sportiv, economic, marketing-ul,toată lumea e într-o alergătură, există şedinţe, mai lungi, mai scurte, în care ne spunem punctul de vedere. Cu şapte zile înainte, vom anunţa care e stadionul pe care vom juca. În momentul în care şefii vor decide, vom face totul public. ”