Articol de GSP - Publicat duminica, 22 iulie 2012 00:00 / Actualizat duminica, 22 iulie 2012 17:36
Steaua este la o zi de primul meci din noul sezon. Atît patronul cît şi fanii îl presează pe Reghecampf să aducă titlul în Ghencea după o pauză de 6 ani, una dintre cele mai negre perioade din istoria Stelei.
Deşi primul "11" este conturat aproape în totalitate, Reghecampf mai are cîteva dubii în privinţa echipei pe care o va alinia la meciul cu Chiajna. Nu ştie pe cine să folosescă la mijlocul terenului lîngă Bourceanu, dar nici al doilea vîrf.
"Mi-a zis că nu ştie cu cine să joace lîngă Bourceanu, cu Pintilii sau cu Tibi Bălan. La fel şi al doilea atacant, Rusescu, Tibi Bălan sau Florin Costea. În rest, echipa e clară, cu Tătăruşanu şi Dumitraş titulari", a dezvăluit Gigi Becali.
Steaua - Concordia Chiajna este mîine, de la ora 21:30, în direct la DigiSport. Partida va fi comentată liveTEXT şi pe GSP.RO