Articol de GSP - Publicat duminica, 16 decembrie 2018 19:03
Dinamo a bifat sâmbătă seara primul succes după o perioadă îndelungată de secetă, 3-0 în "Ștefan cel Mare" cu CS U Craiova, o victorie total neașteptată a echipei lui Rednic.
Frigul a fost inamic numărul 1 la partida de sâmbătă. A plouat mărunt pe toată durata meciului, iar asistența a fost una foarte mică: doar 500 de suporteri au venit la meci.
Totuși, imaginea serii a fost oferită de cei aproximativ 15 suporteri dinamoviști din Peluza Sud. Imediat după golul 3 al lui Montini, aceștia au sfidat temperatura extremă de afară și s-au dezbrăcat la bustul gol, ipostază în care au stat aproximativ 10 minute.
Entuziasmați peste măsură, aceștia au început să-i ironizeze pe fanii olteni aflați în sectorul oaspeților. În plus, rebelii ultrași i-au dedicat și un cântec în italiană lui Mattia Montini, autorul celor trei goluri.
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”