Articol de Liviu Manolache, George Nistor - Publicat duminica, 20 octombrie 2024 12:55 / Actualizat duminica, 20 octombrie 2024 13:56
Dinamo - FCSB are toate șansele să fie un „Derby de România” cu adevărat special față de cele din ultimii ani. Distanța dintre cele două rivale s-a diminuat considerabil, după foarte mulți ani cu politici de transferuri haotice, bazate pe fotbaliști străini mai ales de fotbal.
Dacă roș-albaștrii s-au axat în precedentele sezoane pe români, în special tineri, în încercarea de a obține profituri din vânzări, titlul venind abia după nouă ani, „vâltoarea” problemelor din „Ștefan cel Mare” i-a pus pe șefii dinamoviști pe pista unei strategii care a condus inevitabil spre emoțiile retrogradării: cantitate și jucători externi de valoare îndoielnică, greu adaptabili în condiții de presiune constantă.
Meciul Dinamo – FCSB se joacă duminică, de la 21:00 în etapa a 13-a din Superliga. Duelul va fi liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe Primasport și Digisport.
Dinamo, 4 debutanți străini în acest sezon. FCSB, 12 în ultimele 10 stagiuni
Înaintea derby-ului Dinamo - FCSB, Gazeta Sporturilor vă prezintă statistica ultimelor zece sezoane din Superliga, în ceea ce privește numărul debutanților străini transferați din celelalte campionate, capitol la care campionii României se păstrează la un nivel foarte scăzut, în timp ce „câinii” par să-și fi învățat lecția în această stagiune.
Competiția internă a ajuns la numărul exorbitant de 902 fotbaliști debutanți transferați din afara țării care nu au cetățenie română, în ultima decadă, apogeul infuziei de străini fiind în sezonul trecut, când 130 au bifat prima lor prezență.
Totalul depășește cu aproape 20% numărul debutanților autohtoni, semn că fotbalul românesc este în continuare axat pe piețele externe, în detrimentul tinerilor din teritoriu care își așteaptă șansa.
Dinamo - FCSB, pentru prima dată după un mulți ani, poate fi etichetat mai degrabă ca un derby cu tendințe de „export”, întrucât jucătorii străini prezenți în cele două angrenaje reprezintă certitudini, ce au trecut proba „importului”. GSP continuă analizele privind tendinţele echipelor românești la capitolul jucători utillizaţi.
10dintre primele 15 echipe au retrogradat în acest interval şi/sau au intrat in insolvenţă.
Nr. | Echipă | 2023-2024 | 2024-2025 | Total ultimele 10 sezoane |
---|---|---|---|---|
1 | Dinamo | 17 | 4 | 94 |
2 | FC Botoșani | 12 | 4 | 78 |
3 | Poli Iași | 13 | 8 | 69 |
4 | CFR Cluj | 15 | 6 | 64 |
5 | Sepsi | 4 | 6 | 51 |
6 | UTA | 16 | 6 | 44 |
7 | Gaz Metan Mediaș | 0 | 0 | 42 |
8 | Universitatea Craiova | 6 | 6 | 40 |
9 | FC Voluntari | 1 | 0 | 40 |
10 | Hermannstadt | 2 | 3 | 39 |
11 | Astra Giurgiu | 0 | 0 | 33 |
12 | Petrolul | 6 | 4 | 33 |
13 | FCU Craiova | 5 | 0 | 29 |
14 | Clinceni | 0 | 0 | 28 |
15 | FC Argeș | 0 | 0 | 26 |
16 | Farul / Viitorul | 4 | 0 | 23 |
Dinamo a debutat doar 4 străini în anul competițional 2024-2025 - Maxime Sivis, Patrick Olsen, Kennedy Boateng și Alberto Soro, cu 10 mai puțin decât în 2023-2024. A ajuns astfel la 94 în ultimii 10 ani, cifră la care FCSB ar putea să o bifeze în 8 decade, dacă se menține același ritm. Altfel spus, „câinii” au cel mai mare procentaj de debuturi de străini raportat la toate formațiile, 9,4%.
Statistica este surprinzătoare în ceea ce-i privește pe roș-albaștri. Au ajuns la 12 debuturi din 2015-2016 și până în prezent, perioadă în care nu au debutat niciodată mai mulți de doi străini într-un sezon.
Nr. | Echipă | 2023-2024 | 2024-2025 | Total ultimele 10 sezoane |
---|---|---|---|---|
17 | Rapid | 5 | 6 | 21 |
18 | Oțelul | 16 | 5 | 21 |
19 | ACS Poli Timișoara | 16 | 0 | 19 |
20 | Chiajna Concordia | 0 | 0 | 19 |
21 | U Cluj | 6 | 4 | 13 |
22 | FCSB | 2 | 0 | 12 |
23 | ASA Târgu Mureș | 0 | 0 | 11 |
24 | CS Mioveni | 0 | 0 | 11 |
25 | Chindia | 0 | 0 | 10 |
26 | Dunărea Călărași | 0 | 0 | 9 |
27 | Pandurii | 0 | 0 | 8 |
28 | Gloria Buzău | 0 | 6 | 6 |
29 | Juventus Colentina | 0 | 0 | 5 |
30 | Unirea Slobozia | 0 | 4 | 4 |
* date colectate la finalul etapei a 12-a din acest sezon
Interesant este că în actuala ediție, FCSB nu a debutat niciun „străin de campionatul intern”.
Iată cum arată lista debutanților străini de la FCSB din ultimele zece sezoane.
Sezon | Total străini | Debutanți străini | Listă străini debut |
---|---|---|---|
2024/2025 | 9 | 0 | - |
2023/2024 | 9 | 2 | Ngezana, Antwi |
2022/2023 | 10 | 1 | Tamm |
2021/2022 | 6 | 2 | Vucur, Ondrasek |
2020/2021 | 3 | 1 | Vukusic |
2019/2020 | 9 | 2 | Gikiewicz, Chorbadzhiyski |
2018/2019 | 8 | 0 | - |
2017/2018 | 7 | 2 | Artur, Planic |
2016/2017 | 10 | 0 | - |
2015/2016 | 13 | 2 | Kharja, Gebhart |
- CFR are cei mai mulţi străini debutanţi în cele 3 sezoane în care nu au cucerit titlul;
Moldova, raiul străinilor în Superliga
Cei mai mulți jucători străini debutați au avut, de-a lungul timpului, echipele din Moldova. Poli Iași și FC Botoșani s-au axat pe români doar în perioadele dificile, atunci când au fost amenințate de retrogradarea în al doilea eșalon.
- Rapid are dublul debuturilor lui FCSB în 4 sezoane.
Așa se face că formația din Copou a debutat 78 de fotbaliști din afara țării până acum, în timp ce clubul patronat de Valeriu Itfime a ajuns la 69. Așadar, pe podium după Dinamo, cu 94. CFR Cluj, Sepsi și UTA completează locurile 4, 5 și 6.
Totalul debutanților în Superliga, în ultimele 10 sezoane
Sezon | Români | Străini | Total debutanți |
---|---|---|---|
2015/2016 | 55 | 87 | 142 |
2016/2017 | 67 | 42 | 109 |
2017/2018 | 49 | 78 | 127 |
2018/2019 | 55 | 115 | 170 |
2019/2020 | 83 | 88 | 171 |
2020/2021 | 78 | 103 | 181 |
2021/2022 | 99 | 95 | 194 |
2022/2023 | 40 | 92 | 132 |
2023/2024 | 58 | 130 | 188 |
2024/2025 | 33 | 72 | 105 |
Total | 617 | 902 | 1519 |
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat