Articol de Eduard Apostol - Publicat joi, 05 octombrie 2023 21:09 / Actualizat joi, 05 octombrie 2023 21:22
Răzvan Zăvăleanu, 48 de ani, administratorul judiciar al lui Dinamo, a transmis că misiunea lui la club se va încheia în momentul în care clubul iese din insolvență, dar a explicat, sumar, pe ce buget ar trebui să se bazeze echipa ca să redevină una dintre forțele Ligii 1.
Dinamo speră să-și revină cât mai curând posibil pe plan sportiv, după 4 înfrângeri consecutive în Liga 1, răstimp în care nu a marcat niciun gol și a încasat opt! Prima oportunitate este duminică seară, de la ora 21:30, cu CFR Cluj, ardelenii având o restanță de disputat diseară, de la ora 20:00, contra celor de la Sepsi.
Dinamo și-a programat să iasă din insolvență în 2024
Administrativ, "câinii" parcurg a doua insolvență din istoria grupării, după cea din perioada mai 2014 - septembrie 2015. Răzvan Zăvăleanu a venit administrator judiciar la clubul din Ștefan cel Mare în iunie 2021, când Dinamo a intrat, oficial, în insolvență. La un moment dat, datoriile au ajuns la 8 milioane de euro!
Totuși, prin aprobarea noului plan de reorganizare modificat, pe 4 septembrie, de către Tribunalul București, clubul "câinilor" și acționarii lui au făcut o economie uriașă de peste 5 milioane de euro. În 2024, oficialii clubului au transmis că ar urma ca Dinamo să iasă din insolvență pentru a intra într-o nouă etapă a existenței sale.
Răzvan Zăvăleanu nu ia în calcul să fie patron în Liga 1 sau patron ori acționar la Dinamo
Într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor, în ediția print de astăzi, Răzvan Zăvăleanu a fost chestionat dacă este tentat de ideea de a investi în Liga 1 sau de a fi patron. Totodată, a transmis că misiunea lui la Dinamo, prin compania sa cu 14 ani de experiență în domeniul insolvențelor, se va încheia după ce clubul va ieși din insolvență.
Întrebat dacă e tentat de ideea de a fi patron în Liga 1, Zăvăleanu a spus: „Știu organizarea unui club, dar nu pot spune că m-am gândit la patronatul unui club de Liga 1”. Zăvăleanu este fondatorul Academiei de fotbal Viitorul Cluj, din a cărei conducere a ieșit pe perioada activității la Dinamo.
Răzvan Zăvăleanu avertizează: „La Dinamo ar trebui un buget de 10 milioane de euro. Acum e mai puțin"
Chestionat vizavi de câți bani ar trebui anual investiți de către un patron la Dinamo, practicianul în insolvență a declarat: "La Dinamo, un buget de 10 milioane de euro anual te-ar putea face să crezi că poți aspira la marea performanță. Pentru suma asta, trebuie să ai afaceri de sute de milioane. Nu este o cămașă pe măsura oricui.
Dinamo nu înseamnă doar o echipă de fotbal ce se prezintă la teren sâmbăta să joace fotbal, ci o masă mare de suporteri, 1,6 milioane de oameni declarați oficial, doar în România, de fani care pun suflet, suferă, o chestie sentimentală cu care nu trebuie să te joci niciodată.
Bugetul actual? Din declarațiile acționarilor, ar trebui să se ducă înspre 5-6 milioane. Vă pot răspunde exact după încheierea campionatului".
Atributele unui patron de Liga 1: o persoană cu aptitudini manageriale extinse, care să știe să gestioneze foarte bine lucrurile, o persoană care produce foarte mulți bani pe care să-i poată cheltui zilnic fără apăsarea zilei de mâine, o persoană loială, onestă, ca lucrurile care s-au întâmplat la Dinamo să nu se mai repete.
- Răzvan Zăvăleanu, administrator judiciar Dinamo
Citește și alte știri:
VIDEO Rednic a făcut scandal la conferință: „Dacă dau un telefon, a zburat de-acolo!”
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor