Articol de GSP - Publicat miercuri, 30 august 2017 17:56
După ce s-a despărțit de trei jucători în ultima lună, Dinamo își continuă campania de transferuri, iar Cosmin Contra susține că oficialii "câinilor" poartă negocieri pentru aducerea mai multor jucători.
"În acest moment la Dinamo totul este ok, nu există divergențe între mine și patron. Toată lumea ne compară cu CFR și Steaua, dar nu suntem la niverul lor în momentul de față, nu aruncăm cu banii cum fac Steaua și CFR.
Suntem în discuții cu mai mulți impresari, cu mai mulți jucători, dar nu este ușor să-i aduci", a declarat tehncianul lui Dinamo, Cosmin Contra, la TV Dolce Sport.
Unul dintre jucătorii cu care Dinamo ar purta discuții ar fi mijlocașul francez Karim Yoda (28 de ani), care a fost împrumutat în ultima jumătate de an de la Getafe la Almeria.
"Sunt discuții pentru transferul lui Karim Yoda. El are probleme medicale și așteptăm să vedem care este starea lui. Ni s-a zis din Spania că va fi apt de joc în octombrie"
Cosmin Contra, pe 20 august
În ultimele săptămâni, de la Dinamo au plecat Claudiu Bumba, Azer Busuladzici și Juan Albin, fotbalist transferat chiar în această vară, iar Bawab își caută echipă, nemulțumit de faptul că nu joacă suficient.
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!