Articol de Eduard Apostol - Publicat marti, 07 ianuarie 2020 09:00
Croații lui Dinamo, Mrzljak și Puljic, i-au pus o vorbă bună lui Kelici, mazilit de la Craiova, la Dusan Uhrin jr., ca să-l ia în „Ștefan cel Mare”.
A fost unul dintre cei mai vechi jucători ai oltenilor, însă a fost mazilit și acuzat de trădare! Renato Kelic, 28 de ani, ar putea să se răzbune pe juveți și să facă drumul invers făcut de Dan Nistor. Stoperului de 1,90 metri i s-a ivit oportunitatea de a semna cu Dinamo!
Agenții săi îi caută o echipă, după ce croatul a fost scos din lotul lui U Craiova. Mai mult, și conaționalii lui Kelici din Ștefan cel Mare, Ante Puljic și Filip Mrzljak, l-au recomandat celor de la Dinamo, în condițiile în care roș-albii se vor despărți foarte curând de doi stoperi, Linas Klimavicius și Mihai Popescu.
"E o forță și e băiat de vestiar" a fost portretul schițat de croați înaintea lui Dusan Uhrin. În schimb, Kelici nu a plecat cu o imagine bună din Bănie. Fanii l-au acuzat de greșelile pe care le-a făcut în meciurile importante în cei trei ani și jumătate în care a îmbrăcat tricoul alb-albastru.
Kelici trebuie să-și încheie situația financiară cu CS U Craiova, probabil azi, ca să devină liber de contract. N-a mai jucat din octombrie, când a intrat pe parcurs cu CFR Cluj, în deplasare. Croatul a intrat la 0-0, iar oltenii au sfârșit învinși, 0-2.
Fanii Craiovei îl acuză dur în comunicatul emis luni, numindu-l „trădător mizerabil”, din cauza unor „probleme de comportament” de care șefii clubului n-ar fi știut.
110meciuri a strâns Kelici în tricoul juveților, reușind două goluri și două assist-uri începând cu august 2016
"Kelic este un trădător mizerabil. Deja a fost anunțată despărțirea de el. Pe lângă nenumăratele probleme disciplinare create staff-urilor tehnice și nu numai, Kelici a avut si alte probleme de comportament despre care a fost deja înștiințată conducerea clubului"
Comunicatul "Peluzei Nord" a suporterilor Craiovei