Articol de GSP - Publicat sambata, 09 ianuarie 2021 19:01 / Actualizat sambata, 09 ianuarie 2021 19:38
Ricardo Grigore (21 de ani), fundaș central la Dinamo, a comentat situația financiară deplorabilă de la echipă.
În ciuda problemelor financiare și a promisiunilor neonorate făcute în repetate rânduri de conducerea clubului, Ricardo Grigore a transmis că el și colegii săi se vor prezenta la următorul meci al echipei, cu Hermannstadt, care va avea loc pe 13 ianuarie. Fundașul central are puterea de a face haz de necaz și spune că el se află printre cei mai „norocoși” dintre dinamoviști: are de primit salariile pentru „doar” 3 luni, unii dintre colegii săi stau mai rău.
Ricardo Grigore: „Se împlinesc 3 luni de când nu sunt plătit”
„Vom fi la meci, ne vom prezenta, dar ne vom gândi serios cum vom protesta. Nu înțeleg ce se urmărește prin aceste minciuni și aceste amânări continue. Să lase acțiunile către suporteri, să încerce ei, așa cum pot, să găsească sponsori și să se rezolve această situație. Este greu, iar lucrurile vor deveni și mai dificile.
Eu sunt mai norocos, mi-au dat suporterii un salariu acum 2-3 zile. Salariul de pe septembrie, vinerea viitoare se vor împlini 3 luni de când nu sunt plătit, unii dintre colegii mei n-au primit banii de 4-5 luni”, a declarat Grigore la emisiunea „Fotbal Club”, de pe DigiSport.
Situația dezolantă de la Dinamo l-a afectat puternic pe Ricardo. Fundașul dinamovist a relatat cum a început să rărească interacțiunile cu alte persoane, astfel încât să evite subiectul Dinamo.
„Nu prea mai ies să mă întâlnesc cu nimeni, m-am săturat să le explic tuturor această situație, să fiu întrebat de toată lumea. Le dau aceleași răspunsuri, chiar și prietena mea mă întreabă dacă sunt pregătit. Ajungi să ți se ia, toată lumea întreabă ce se întâmplă, de faliment. Este o situație jenantă, prefer să evit”.
Ricardo Grigore: „Domnul Șerdean a mințit în continuu”
A continuat atacându-l pe președintele executiv Dorin Șerdean, care a promis livrarea a două salarii, lucru care nu s-a întâmplat. „Domnul Șerdean a mințit încontinuu până acum, nu știu dacă îl mai crede cineva din echipă. E clar că intenția lor nu e de a face bine, să mintă așa, după atât timp... mai bine să nu ne mai promită, să nu ne mai spună nimic și să nu ne mai facem speranțe. Astea ne trag foarte mult în jos, este ceva psihologic”.
Totuși, păstrează un licăr de speranță că ultima promisiune, cum că banii vor veni luni, se va adeveri: „Suntem curioși să vedem dacă ne mint din nou cu ce au promis pentru luni. Vom vedea de săptămâna viitoare ce decizie vom lua, ce se va întâmpla”.
Dacă domnul Nicolae Badea ar veni la Dinamo, cred că s-ar rezolva multe probleme, la puterea financiară pe care o are dânsul. Până atunci sunt promisiunile celor din conducere, care niciodată nu le respectă. Deja lumea din jurul nostru nu mai suportă aceste lucruri, vă dați seama cum ne simțim noi.
Deocamdată nu am nicio ofertă de la altă echipă, nu mi s-a transmis. Îmi doresc din tot sufletul ca cineva puternic să vină să investească, să rezolve această situație, altfel va fi greu și toți jucătorii vor pleca.
Este greu să te concentrezi când sunt atât de multe probleme care continuă. Vom încerca să uităm de probleme, dar cu siguranță că ne va fi foarte greu la meci.
Ne înțelegem foarte bine cu domnul Jerry (Ionel Gane, n.red.), e în aceeași situație cu noi. Antrenamentele decurg foarte bine, nu există probleme, nu suntem aproape de vreun conflict pentru că Jerry gestionează foarte bine situația.
Cu siguranță că mulți dintre noi ar fi depus memorii dacă nu erau suporterii și nu ne promiteau niște lucruri. Au zis că vor căuta sponsori să rezolve aceste probleme. Nu e vina lor că ne aflăm în această situație
- Ricardo Grigore, Dinamo