Articol de GSP - Publicat miercuri, 17 iulie 2019 18:16
Dinamo va juca duminică, de la ora 21:00, contra celor de la U Craiova, în a doua etapă din Liga 1.
Acesta va primul meci al lui Dinamo ca gazdă în acest sezon, iar oficialii „câinilor” au decis ca partida să aibă loc pe Arena Națională, mizând pe un număr mare de fani.
Cu 4 zile înainte de meciul Dinamo - Craiova, gazonul de pe Arena Națională se prezintă în condiții aproape decente, deși a găzduit în urmă cu două săptămâni concertul lui Ed Sheeran. Mai există însă câteva probleme, iarba fiind mai rară în multe locuri. Cele mai afectate zone sunt în dreptul porții de la Peluza Nord, unde a fost amplasată scena, dar și la mijlocul terenului, unde au fost puse luminile și camerele pentru concert. Totuși, până la ora meciului, sunt șanse ca gazonul să se prezinte în condiții mult mai bune.
În urmă cu o săptămână, gazonul avea probleme mari
Pe 9 iulie, reporterii Gazetei Sporturilor au vizitat cel mai mare stadion din țară, iar atunci gazonul se prezenta în condiții foarte proaste, fiind multe petice fără iarbă.
Când se schimbă gazonul
Suprafața de joc va fi una noua abia după ce Metallica va concerta și ea pe Arena Națională, eveniment programat pe 14 august. Iar după acest concert sunt șanse mari ca timp de 3 săptămâni să nu se dispute niciun meci acolo.
Citește și:
Comisia de Disciplină a amânat verdictul! Dinamo - CS Universitatea Craiova se dispută cu spectatori